Muzeul din Turda și-a redeschis porțile, iar turiștii și localnicii pot admira comorile din interiorul acestuia, în condițiile în care, în ultimii 10 ani, clădirea a fost renovată. Muzeul funcționează în vechiul Palat Princiar, în care a locuit principele Transilvaniei, Sigismund Bathory, cel care avea să devină rivalul lui Mihai Viteazu.De asemenea, clădirea mai era cunoscută și sub numele de Casa Sării, pentru că acolo erau colectate taxele plătite pentru exploatarea sării din Salina Turda. Printre cele mai cunoscute exponate din muzeu se numără bijuteriile din tezaurul prințesei gepide, al cărei mormânt a fost găsit între ruinele castrului Legiunii a V-a Macedonica, ori tabloul de dimensiuni mari, intitulat ”Dieta de la Turda”. Este vorba de Dieta, adică de Parlamentul Transilvaniei medievale, care a proclamat, pentru prima oară în lume, dreptul la libertate religioasă.
Related posts
-
Via Cluj TV: Lecția prezentă în inaugurarea statuii Reginei Maria a României în Jucu
Comuna Jucu a trăit un adevărat moment istoric. În 22 mai 2026, la exact 107 de... -
„O magnifică umanitate care luminează și timpul inteligenței artificiale” (§233). Prima enciclică a Papei Leon al XIV-lea, un manifest despre om în era algoritmilor
Ce înseamnă să rămâi om într-o lume remodelată de algoritmi? Aceasta este întrebarea centrală a enciclicei... -
Paradox demografic: populația României scade, cea a Clujului crește
Clujul este pe contrasens cu tendințele de depopulare înregistrate în România. Și aceasta datorită zonei metropolitane...
