Muzeul din Turda și-a redeschis porțile, iar turiștii și localnicii pot admira comorile din interiorul acestuia, în condițiile în care, în ultimii 10 ani, clădirea a fost renovată. Muzeul funcționează în vechiul Palat Princiar, în care a locuit principele Transilvaniei, Sigismund Bathory, cel care avea să devină rivalul lui Mihai Viteazu.De asemenea, clădirea mai era cunoscută și sub numele de Casa Sării, pentru că acolo erau colectate taxele plătite pentru exploatarea sării din Salina Turda. Printre cele mai cunoscute exponate din muzeu se numără bijuteriile din tezaurul prințesei gepide, al cărei mormânt a fost găsit între ruinele castrului Legiunii a V-a Macedonica, ori tabloul de dimensiuni mari, intitulat ”Dieta de la Turda”. Este vorba de Dieta, adică de Parlamentul Transilvaniei medievale, care a proclamat, pentru prima oară în lume, dreptul la libertate religioasă.
Related posts
-
Relicvele Sfântului Francisc de Assisi ajung pentru prima dată la Cluj-Napoca
În zilele de 3 și 4 august 2026, Catedrala greco-catolică „Schimbarea la Față” din Cluj-Napoca, de... -
Postul Adormirii Maicii Domnului la ortodocși: Perioada, semnificații, tradiții și recomandări pentru o alimentație echilibrată
Credincioșii ortodocși din județul Cluj și din întreaga țară intră din 1 august în Postul Adormirii... -
Nunta la Cluj în 2026: Între meniuri de 70 de euro și opțiuni de lux, cât costă o petrecere și când mai găsești săli libere
Sezonul nunților este în plină desfășurare în județul Cluj, iar piața locală a evenimentelor se menține...
