După ce şi-a reziliat contractul cu CFR Cluj, Eugen Trică a ales să îmbrace tricoul Universităţii Craiova.Fotbalistul a semnat pe următoarele trei sezoane cu echipa din Bănie şi a declarat că vrea să-şi încheie cariera la formaţia la care şi-a început-o. „Eu de mult am vrut să mă întorc aici, însă, nu am putut să mă autopropun. O să ajung miercuri la Craiova să mă întâlnesc cu domnul Mititelu şi atunci voi semna şi contractul”, a spus fostul decar din Gruia. Acesta nu a mai mers la Pandurii Târgu Jiu, deşi a spus în ultimele zile că va juca aproape sigur la echipa antrenată de Sorin Cârţu. Trică s-a înţeles pe cale amiabilă, până la urmă, cu preşedintele clujenilor, Iuliu Mureşan, care nu a vrut, la un moment dat, să îl lase să plece gratis de la echipă.
Related posts
-
Primul Consulat Onorific al Ucrainei în România, deschis la Cluj
Guvernele de la Kyiv și București au agreat înființarea primului Consulat Onorific al Ucrainei în România.... -
Noaptea Bisericilor: tradiția europeană care transformă, în premieră, Clujul într-un traseu al patrimoniului religios
Pe 25 iulie 2026, clujenii și turiștii sunt invitați să exploreze pentru prima dată, într-un mod... -
Berea revine pe stadioanele din România: Președintele Nicușor Dan a promulgat legea care permite vânzarea băuturilor slab alcoolizate la meciuri
Suporterii din România vor putea consuma din nou bere și alte băuturi slab alcoolizate direct pe...
