Talent, experiență și exercițiu. Sună precum o formulă matematică la care în dreptul semnului egal vom pune termenul de performanță. Echipa de handbal feminin a României este una matură, care pentru întâia dată, după o lungă perioadă de timp, și mă refer la toate sporturile, a reușit să-și depășească condiția de echipă bună, dar lipsită de mentalitatea specifică campionilor.
Excluzând momentul delicat din partida cu țara gazdă Danemarca, atunci când am marcat doar două goluri în 17 minute, româncele au practicat un joc specific echipelor mari. Fără momente de cădere psihică, fără goluri încasate gratuit sau ratări spectaculoase. Am fructificat tot ce s-a putut. Le-am înlocuit fără probleme pe cele care, din nefericire, s-au accidentat și, surprinzător sau nu, rezervele chiar s-au adaptat rapid, fără inhibiții inutile. Coagulate în jurul liderului Neagu, mai unite ca niciodată, au practicat un handbal spectaculos pe alocuri și pragmatic la nevoie.
Deși obișnuiți să calculăm până în ultimul moment șansele de calificare ale românilor în diferitele competiții europene sau mondiale, fetele au obținut biletele pentru semifinale chiar înainte de terminarea celei de a doua faze a grupelor. Astfel că în ultima partidă, fără miză, cu titrata Rusie a lui Trefilor, Radu Voina și-a permis aroganța de a asista impasibil. Se spune chiar că Norvegia a pierdut intenționat partida cu Suedia pentru a evita să întâlnească România în semifinale. Toate acestea ne fac să constatăm, că da, suntem elita handbalului.
