Polonia va avea cea mai mare statuie a lui Isus Christos din lume


Swiebodzin, un oraş polonez cu aproximativ 21.000 de locuitori, aflat lângă graniţa cu Germania, va avea în curând o statuie a lui Isus Christos, înaltă de 33 de metri, cu o coroană ce îi mai adaugă încă doi metri. De pe piedestalul de 16 metri, statuia va fi, de departe, cea mai mare din lume operă sculpturală dedicată Fiului lui Dumnezeu. Lucrările la ansamblul monumental au început în 2008, urmând a se încheia în noiembrie acest an, înălţimea finală ajungând astfel la 51 de metri. Dimensiunile ansamblului monumental depăşesc cu mult pe cele ale cunoscutelor statui uriaşe Cristo de la Concordia din Bolivia (de 34,2m), precum şi mai celebra a lui Christos Mântuitorul din Brazilia (de 39,6m). Construcţia este aproape de final. Inginerii au acum dificila sarcină de a plasa umerii şi capul pe statuie, iar pentru aceasta se poate să fie nevoie de un elicopter. Statuia a fost concepută de pr. Sylvester Zawadzk şi s-a înălţat cu susţinerea financiară a locuitorilor din regiune, care speră că acest monument ridicat pentru gloria lui Dumnezeu, să atragă totodată turişti din toată lumea.

Related posts

Leave a Comment