
Finanţarea contractului va fi făcută din „alocaţii CJ Cluj, surse proprii, credit furnizor, credite bancare şi alte surse”.Regia Autonomă Aeroportul Cluj-Napoca va organiza, pe 16 septembrie, o licitaţie deschisă pentru contractul de lucrări la pista de decolare, a cărui valoare se ridică la 120 milioane euro, fără TVA, se arată într-un anunţ de pe e-licitaţie.ro.
Potrivit anunţului, contractul „Pista de decolare – Aterizare de 3500m şi suprafeţe de mişcare aeroportuare aferente” are o durată de 48 de luni începând de la data atribuirii.
Finanţarea contractului va fi făcută din „alocaţii CJ Cluj (Consiliul Judeţean – n.r.), surse proprii, credit furnizor, credite bancare şi alte surse”. Criteriul de atribuire este oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic.
Cei care doresc să participe la această licitaţie trebuie să fi avut cifra medie de afaceri pe ultimii trei ani de minim 50 milioane euro. De asemenea, se solicită o garanţie de participare de 2,4 milioane euro, precum şi garanţia de bună execuţie reprezentând 3% din valoarea contractului fără TVA.
Perioada minimă pe parcursul căreia ofertantul trebuie să îşi menţină oferta este de 90 de zile de la termenul limită de primire a ofertelor.