Asociația Nature O’clock, reprezentantul Let’s Do It, Romania! în județul Cluj, a organizat sâmbătă, 11 iunie 2022, o activitate de curățare a malurilor lacului Tarnița, în urma căreia s-au colectat 70 de saci cu deșeuri.
Desfășurată cu sprijinul Consiliului Județean (CJ) Cluj și a Serviciului Public Județean Salvamont-Salvaspeo Cluj, acțiunea a reunit zeci de voluntari.
„Mulțumim tuturor cetățenilor care s-au alăturat și de această dată demersului nostru, conștientizând rolul și importanța naturii în viața de zi cu zi” a transmis președintele Asociației Nature O’Clock, Laura Gaina.
„Ne bucură faptul că locuitorii Clujului se implică activ în astfel de activități menite să pună în valoare bogățiile naturale de care județul nostru se mândrește” a precizat și președintele CJ Cluj, Alin Tișe.
Reamintim pe această cale faptul că, recent, Asociația Nature O’clock a mai derulat, o activitate de împădurire în zona Măguri-Răcătău, în urma căreia au fost plantați aproximativ 3.000 de puieți de molid, pe o suprafață de un hectar de teren.