24 de angajați ai companiei Fan Courier, firmă de curierat din România, au fost confirmați cu virusul COVID-19.
“Ne preocupă starea de sănătate a membrilor echipei Fan Courier şi suntem conştienţi că, acum, avem o responsabilitate suplimentară în relaţia cu beneficiarii serviciilor noastre. De aceea, întreg depozitul Ştefăneşti a fost dezinfectat deja printr-o procedură cu nebulizare şi am transmis tuturor colegilor din ţară informaţii despre măsurile pe care le pot lua în mod independent, în scopul limitării oricăror riscuri de infectare pentru ei, familiile lor şi colegi. Prin intermediul managerilor zonali, monitorizăm permanent situaţia absenţelor medicale”, a transmis chief operations officer Fan Courier, George Tăchescu.
Potrivit conducerii Fan Courier, a fost declanșată o anchetă epidemiologică, iar toți contacții lor au intrat în carantină la domiciliu pentru 14 zile. Angajaţii confirmaţi pozitiv lucrau pe posturile de manipulanţi marfă, la un depozit din județul Ilfov.
„Rămâne riscul minimal în aceste situații, nu putem vorbi de un risc major sau unul care să creeze îngrijorări. Riscul să se transmită ceva prin colete este minimal și foarte multe țări au continuat activitățile de curierat și de poștă”, a precizat secretarul de stat Raed Arafat.
Acesta a recomandat celor care primesc colete să se spele bine pe mâini, în loc să dezinfecteze pachetele şi a precizat că mănușile nu înlocuiesc dezinfectarea mâinilor.