Preşedintele PNL Crin Antonescu şi europarlamentara liberală Adina Vălean s-au căsătorit, vineri seara, astfel întemeind o mică celulă de bază liberală. Căsătoria a avut loc la Consulatul român de la Bruxelles.
Read MoreZi: 26 septembrie 2009
FMI va achita alegerile prezidenţiale din Ucraina
Ucraina va putea încă până la alegeri să primească o tranşă de credit de la Fondul Monetar Internaţional, consideră şeful consiliului Băncii naţionale din Ucraina Petr Poroşenko. „Sunt convins că în ceea ce priveşte cooperarea cu FMI aceasta va continua sub orişice timp”, a spus acesta.
Read MorePutin pregătit să guverneze Rusia mai mult decât Stalin
„Colapsul acut la preţul de petrol va descuraja dezvoltarea Rusiei şi va aduce la aceea că prm-ministrul Vladimir Putin va deveni în anul 2012 iarăşi preşedinte şi va guverna încă 12 ani „, a declarat fostul prim-ministru rus Mihail Kasianov.
Read MoreRusia, Belorusia şi Kazahstan au ajuns la un acord în privinţa tarifului unic vamal în cadrul Uniunii Vamale
Funcţionarii ruşi, beloruşi şi kazahi au anunţat la Alma-ata că au ajuns la un acord în privinţa tarifului unic vamal în cadrul Uniunii Vamale Rusia, Belorusia şi Kazahstan, care practic s-a încheiat.
Read MoreTurda Fest se extinde la Cluj
Festivalul Turda Fest Ieri şi-a deschis vineri, 25 septembrie, pentru trei zile, ediţia din acest an, cea de a cincea, la pavilionul expoziţional Expo Transilvnia din Cluj-Napoca. Consilierul guvernamental Cora Moţoc, reprezentantul Alteţei Sale Regale Prinţul Charles de Walles, patron al festivalului, alături de ASR Principesa Margareta a României, au tăiat panglica inaugurală.
Read MoreFSB l-a calomniat pe un diplomat american printr-o casetă „sexgate”
La Moscova se ţes legături periculoase de amor, atenţie în spatele acestora stau ochii vajnici şi nujnici ai ofiţerilor ruşi. O lună în urmă FSB-ul rusesc a difuzat o întrevedere a diplomatului american Hatcer cu o prostituată rusă în unul din hotelurile din Moscova.
Read MoreSeimul polonez i-a condamnat pe pedofili la un proces de”castrare chimică”
Camera inferioară a parlementului polon (seim) a votat unanim vineri pentru o măsură punitivă denumită „castrare chimică” în legătură cu persoanele care au violat copii având vârsta până la 15 ani sau care au înfăptuit incest, relatează agenţia „France Press”.
Read MoreUniunea Europeană a salutat învestirea noului Guvernul al Republicii Moldova
Ieri, Uniunea Europeană a salutat învestirea guvernului proeuropean al Republicii Moldova, exprimându-şi speranţa că, în cel mai scurt timp, vor demara negocierile pentru aprofundarea relaţiilor cu Chişinăul, relatează AFP.
Read MoreING deschide la Cluj un centru regional de servicii “back-office” pentru Europa Centrală şi de Sud
Conducerea grupului bancar olandez ING a anunţat înfiinţarea unui centru regional de procesare la Cluj-Napoca. Şi-anume este vorba de ING Asigurări care va deschide anul viitor la Cluj un centru regional de servicii pentru Europa Centrală, ce va reuni o parte din funcţiile departamentelor IT, financiar şi de operaţiuni, după cum menţionează şi cotidienele Adevărul şi Ziua de Cluj în ediţiile lor electronice. Bancherii olandezi au avut de ales între ofertele venite din Cehia, Polonia, Slovacia şi România, mai precis cea de la Cluj, care a fost, în final, acceptată. Măsura face parte dintr-un proiect regional pe care ING l-a început în 2008.
Read More„U” Cluj a pierdut la Mioveni
Universitatea Cluj a făcut cel mai slab meci din acest campionat şi a pierdut, logic, partida din deplasare cu Dacia Mioveni, 1-2 şi a căzut trei locuri în clasament.
Read More