Anul 2011 nu va fi un an la relansării, ci unul al stagnării, în ciuda unei ușoare creșteri economice, a declarat senatorul PNL Varujan Vosganian, fostul ministru al Economiei. Liderul PNL a participat la Cluj la un program de pregătire pentru membrele Organizației de Femei a PNL.El a adăugat că, pentru a fi vorb de relansare economică, acest an va trebui să pună bazele pentru o creștere de minim 4 la sută în anul 2012. Varujan Vosganian este de părere că specialiștii vor putea vorbi de relansarea economiei românești abia atunci când vor exista creșteri în privința ocupării unor noi locuri de muncă, a veniturilor și a investițiilor. Pe de altă parte, Varujan Vosganian este de părere că nu va exista o nouă scădere economică. Și asta pentru că, în opinia sa, economia ar fi căzut atât de jos încât nu poate să mai cadă decât cu pericolul ca organismul economic să nu mai existe. În acest context, Varujan Vosganian a calificat tăierile de salarii din anul 2010 drept niște măsuri inutile, al căror scop ar fi fost acela de a-i proteja pe guvernanți, în condițiile în care cheltuielile bugetare, în termeni nominali, ar fi fost mai mari în 2010 decât în 2008.
Related posts
-
Biciclete, trotinete și role în loc de simple diplome: Cum sunt stimulați să învețe elevii unei școli din județul Cluj
Finalul de an școlar aduce o dublă bucurie pentru elevii Școlii Gimnaziale „George Barițiu” din Jucu... -
Localitatea din România unde oamenii au rămas blocați în propriile curți din cauza centurii aflate în construcție
Mai multe familii din oraşul ilfovean Pantelimon nu mai au cum să ajungă în curţile locuinţelor,... -
Norwegian lansează zboruri directe Cluj-Oslo și Cluj-Copenhaga – Scandinavia, mai aproape de Transilvania
Transilvania este mai aproape ca niciodată de Scandinavia după ce compania aeriană Norwegian a anunțat lansarea...
