Dacă nu v-ați hotărât încă unde să mergeți cu familia în minivacanța de 1 iunie, avem noi o propunere! La numai două ore de Cluj-Napoca, după un drum în mare parte pe autostradă și o scurtă vizită la Castelul Zânelor și la complexul Povestea calendarului din Porumbacu de Sus, în drum spre casă, la Avrig, vă așteaptă Brambura Park – “un parc haios,
cu susul în jos”, cum ei înșiși se prezintă. Este un parc construit după un model internațional care are ca atracție principală Casa întoarsă.
Prima casa de acest tip a fost proiectată de omul de afaceri Daniel Czapiewski, în 2007 in Polonia, ca o declarație despre incertitudinea vieții în Polonia post-comunista. Casa s-a dovedit un proiect de de success, iar în anii care au urmat au fost
construite o mulțime de astfel de case în întreaga lume.
Încă de la intrarea în parc, observi detaliile, calitatea și stilul care stau la baza proiectului și care te însoțesc apoi pe durata întregii vizite.
Casa întoarsă, de la idee la realizare, este o bijuterie: fiecare cameră, bucătăria, baia, holul, șemineul, până și coșul pisicii, toate sunt realizate într-un mod surpinzător, pana la cel mai mic detaliu.
“WOW”, “Super”, “Incredibil”, “Fantastic”, sunt reacțiile turiștilor care, de la parter la etaj, nu se mai satură să descopere fiecare curiozitate și care încearcă să surprindă în cat mai multe poze, amintiri de neuitat.
După vizitarea Casei întoarse și după o socată gustoasa (home made) servită pe terasa restaurantului din incintă, în timp ce părinții așteaptă meniul ales, copiii își pot consuma energia pe trambuline, tiroliană, leagăne sau toboganele gonflabile din apropiere.
După o masa copioasa, merge și o plimbare prin Mini-Zoo, la finalul vizitei de câteva ore în Brambura Park.
Dacă ne gândim că toate acestea sunt doar prima filă a unui parc de poveste… așteptam să scriem împreună cu dumneavoastră, dragi turiști, următoarele capitole”, spune Adrian Onțică, managerul parcului.
Tubing pentru copii, un trenuleț care înconjoară parcul sunt doar doua dintre atracțiile pe care le vom inaugura în curând. Dar până atunci, vă invitam cu drag în 1 iunie 2023, între orele 13:00 și 17:00 la o mega Party animata de DJ Brambura, destinată vouă, copiilor! Haideți să sărbătoriți alături de noi ziua voastră, a copiilor de pretutindeni, dar și aniversarea primului nostru an de activitate. Vă așteptăm cu personaje de basm, face painting, magie, multă muzică bună”, a mai spus managerul parcului.