CFR Cluj a pierdut categoric meciul cu Pandurii Târgu Jiu, disputat pe teren propriu, scor final 0-4 şi rămâne pe ultimul loc în clasament.Elevii lui Eugen Trică au început, practic, de la 0-1 partida, după ce în minutul 2 Mihai Roman a marcat în poarta lui Amadio. Clujenii nu au reuşit să pună serios în pericol poarta oaspeţilor, ba mai mult au intrat la vestiare cu un deficit de două goluri, după ce Amadio a scăpat mingea în poartă în urma unui corner executat în prelungirile primei părţi. Nici după pauză ardelenii nu au arătat nimic nou, iar în ultimele 10 minute gorjenii au mai punctat de două ori pentru un 0-4 umilitor administrat CFR-ului.
Fără cele 24 de puncte de la TAS, clujenii par condamnaţi să retrogradeze în liga secundă la finalul acestui campionat, iar acum pentru Deac şi colegii său urmează derby-ul local cu Universitatea, miercuri, în semifinalele Cupei României.