
În plină eră a rețelelor de socializare pe Internet, moții au redescoperit farmecul vechilor șezători, organizate ca pe vremea bunicilor. Practic, este vorba de o tradiție care s-a stins de câteva decenii și care acum a fost redescoperită cu entuziasm.
Prima șezătoare din ultimii ani a avut loc la pensiunea Popasul Iancului, unde s-au adunat peste 50 de persoane. Toți moții au venit îmbrăcați în portul popular din Munții Apuseni. Astfel, femeile au venit îmbrăcate cu ii, cu cătrințe și cu cojoace din piele de oaie. Bărbații au venit îmbrăcați în ițari și în haine de pănură, precum și cu căciuli din blană de miel negru ori brumăriu. Primele s-au adunat femeile din sat, care s-au adunat într-una dintre sălile pensiunii Popasul Iancului. Femeile au venit cu caiere de lână ori de câlți, precum și cu vârtelnițe și cu pânze pentru brodat. Ele au adus și merinde, adică brânză, slănină, cârnăciori, ceapă roșie și murături. Gazdele, familia Victorița și Viorel Pleșa, au oferit băuturile. Adică, pălincă de prune, secărică sau whiskey-ul moțesc, o băutură preparată din secară, afinată și vin adus de la Câmpie.
Femeile au început să lucreze și să se cinstească cu băutura oferită din belșug. După vreo două ore, atmosfera a început să se încingă, iar femeile mai bătrâne au început să facă vrăji. Adică, să aprindă ghemotoace de câlți. Tradiția spune că fata spre care se îndreaptă câlții aprinși se va mărita în acel an.
O altă vrajă este cea a sitei. Femeile mai vârstă și-au rostogolit o sită de cernut făina printre picioare, în timp ce strigau numele flăcăilor din sat. Obiceiul arată că fata spre care se îndreaptă sita este iubita flăcăului al cărui nume este strigat. După ce s-au plictist de tors și de vrăji, femeile au ieșit ”să scuture gardul”. Acesta a fost semnalul pentru venirea feciorilor. Însoțiți de muzicanți, ei au venit și le-au luat la joc pe femei. A urmat o nouă repriză de tors, timp în care bărbații s-au retras într-o altă cameră, ca să chefuiască în lege. Însă, după un sfert de oră, femeile au aruncat în mijlocul camerei caierele și au spus că nu mai au chef să lucreze. Așa că au mers în camera unde chefuiau bărbații. Au încins o petrecere care a durat până la miezul nopții și în care reprizele de dans au fost întrerupte doar de perioadele în care oamenii au servit gulaș și sarmale.