Trupa studentilor francezi la medicina fac show despre cliseele dintre cele doua tari

Spectacolul de teatru de improvizaţie a trupei „Les Improfessionnels” va avea loc cu ocazia Zilei Porţilor Deschise la Institutul francez Cluj-Napoca, care va avea loc joi 17 octombrie între orele 11.00 şi 20.00.

 

Evenimentul este o invitaţie adresată studenţilor, elevilor şi publicului larg de a (re)descoperi activitatea Institutului francez din Cluj, instituţie aflată sub tutela Ambasadei Franţei, prezentă de 28 de ani în Cluj-Napoca.

 

Este, de asemenea, o ocazie de a întâlni tineri francezi stabiliţi la Cluj, care vor anima mai multe momente artistice sau lingvistice pe parcursul zilei.

 

„Les Improfessionnels”, trupa de teatru de improvizaţie a studenţilor medicinişti francezi va încheia programul serii cu un spectacol despre clişeele dintre cele două ţări.

 

Vizitatorii vor putea profita de reduceri substanţiale la cursurile de franceză şi abonamentul la mediatecă.

 

Evenimentul se bucură de prezenţa Dnei Hélène Roos, directoarea Institutului francez din România şi Consilier de cooperare şi acţiune culturală al Ambasadei Franţei.

 

Iată programul Ziei Porţilor Deschise la Institutul Francez:

 

11.00 – 14.00 | Vizite ghidate
14.30 – 15.30 | Karaoke en français cu Sara
14.30 | French speak dating cu Jules
17.00 | Atelier ludic de poveşti pentru copii şi părinţi, cu Solène (3-6 ani)
17.00 | Învaţă franceza la Institutul Francez – prezentarea ofertei de cursuri

17.30 | French speak dating cu Jules
17.30 | Student român în Franţa : oportunităţi şi burse
18.00 | Extragerea câştigătorilor la tombolă
18.30 | SPECTACOL DE TEATRU DE IMPROVIZAŢIE susţinut de “Les Improfessionnels”, trupa studenţilor francezi la medicină

Rezervaţi-vă un loc la activităţile zilei: https://forms.gle/MBZSrt3uMUotq35n8  

Pe tot parcursul zilei:
Cidru Harvester şi clătite franţuzeşti
Expoziţie de ceramică CCB 2019 Mana Bucur “Provocare Raku”
Reviste şi cărţi gratuite, tout en français ????

Related posts

Leave a Comment