
Deputatul PDL Teo Trandafir a anunţat, luni după-amiază, într-o intervenţie telefonică în emisiunea “La Ordinea Zilei”, difuzată la Antena 3, că va vota în favoarea moţiunii de cenzură depusă de Opoziţie împotriva Guvernului.Întrebată dacă decizia va duce la excluderea sa din partid, Teo Trandafir a declarat că există această posibilitate, însă nu a fost încă anunţată de vreo decizie în acest sens.
“Am fost influenţată de părinţii mei, care mi-au explicat că totuşi nu se poate, trebuie găsită altă soluţie. (…) Nu sunt singura care gândeşte aşa, nu pensiile, orice dar pensiile nu. Copiii şi bătrânii sunt cei pe care trebuie să-i ajutăm, pentru că ei nu se pot ajuta”, şi-a motivat decizia Teo Trandafir.
Teo Trandafir nu este singurul deputat PDL care a anunţat că va vota pentru căderea Guvernului. Deputatul PDL Daniel Oajdea şi-a anunţat, duminică, intenţia de a face acelaşi lucru, după ce s-a întâlnit cu o parte dintre alegătorii săi. În urma anunţului, conducerea PDL a decis excluderea din partid a deputatului Daniel Oajdea. Propunerea de excludere a fost adoptată în BPN cu 22 de voturi pentru şi 5 împotrivă. Printre cei care s-au opus unei astfel de forme de sancţionare s-au numărat deputaţii Gheorghe Albu, Raluca Turcan şi Cezar Preda.
Purtătorul de cuvânt al PDL, Gheorghe Flutur a exclus posibilitatea ca un alt parlamentar democrat-liberal să voteze în favoarea moţiunii de cenzură a Opoziţiei, dar a avertizat că dacă alţi colegi vor imita comportamentul lui Oajdea, vor suferi sancţiuni similare.