Moldova se vrea unificată cu România doar în asentimentul majorității cetățenilor

Pe 24 decembrie s-a împlinit un an de când Maia Sandu a fost învestită în funcția de Președinte al Republicii Moldova Ea declarat în aceste zile că unificarea Moldovei cu România, pe care o seamă de cercuri politice de la Bucureşti și Chişinău o doresc, este posibilă doar cu acordul majorităţii covârşitoare a moldovenilor, scrie adevarul.ro. „Un proiect atât de mare nu poate fi implementat decât cu sprijinul majorităţii covârşitoare din societate. Insă, să vedem cum vor evolua evenimentele”, după cum precizează președinta Moldovei. Potrivit sondajelor de opinie, unirea Moldovei…

Read More

Un clujean a devenit copreședinte al ANRM. Valentin Lungu va organiza Congresul de unificare a organizațiilor monarhiste

Un clujean a devenit copreședinte al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei (ANRM). Misiunea noului lider, Valentin Lungu, va fi aceea de a organiza un Congres extraordinar, care va aduce împreună cele mai importante organizații monarhiste din România. Astfel, monarhiștii români au început să își strângă rândurile în anul în care România va avea două rânduri de alegeri, cele locale și cele parlamentare.

Read More