Connection Society, comunitate-curator care reunește peste 60 de femei active în viața profesională, culturală și socială a Clujului, marchează trei ani de existență printr-o gală aniversară cu un concept aparte: „Life as a Work of Art – The Seven Forms of Becoming”. Evenimentul va avea loc pe 4 iunie 2026, de la ora 18:00, la Hillhouse Pool & Lounge, și susține concret două proiecte culturale prin fonduri strânse în cadrul acestuia. Ediția aniversară propune o experiență (imersivă) în care cele șapte arte devin simboluri ale devenirii personale: Arhitectura ca fundament,…
Read MoreEtichetă: stiri
Greco-catolicii și ortodocșii serbează Rusaliile
Creștinii de rit bizantin din România, greco-catolici și ortodocși, serbează azi Rusaliile. Este ziua în care Spiritul Sfânt s-a coborât, sub forma unor limbi de foc, asupra ucenicilor lui Isus Cristos. Această zi este socotită drept ziua de naștere a Bisericii. Evenimentul Coborârii Spiritului Sfânt s-a produs la 50 de zile de la Învierea Domnului. Sărbătoarea Rusaliilor încheie, de altfel, ciclul sărbătorilor pascale. Este o sărbătoare care este este opusul evenimentelor petrecute la Turnul Babel, atunci când Dumnezeu i-a pedepsit pe oameni pentru aroganța lor și a creat limbi noi,…
Read MoreClujenii se plâng de barierele birocratice legate de transformarea în prosumatori
Foarte mulți clujeni reclamă obstacole birocratice în calea procesului de a deveni prosumatori. Unii dintre ei au investit sume considerabile în panouri fotovolatice și în baterii pentru stocare, mai ales cei care și-au cumpărat mașini electrice și încearcă să consume în gospodărie energia pe care o produc, fără să o mai livreze în rețea. Ultimii ani au adus o creștere semnificativă a interesului pentru investițiile în energie regenerabilă. Numărul celor care și-au instalat panouri fotovoltaice a crescut semnificativ, datorită programelor care oferă o combinație de subvenții naționale și europene. Un…
Read MoreSportinCluj: Daniel Pancu vrea să îl ”fure” pe Marian Huja de la CFR
Fostul antrenor al CFR Cluj, Daniel Pancu, care a semnat cu Rapid București, vrea să își întărească noul club pe seama celui vechi. Potrivit Gazetei Sporturilor, el ar vrea să îl transfere la București pe fundașul central Marian Huja, menționează SportinCluj.ro. Jucătorul de 26 de ani și înalt de 1,93 metri a devenit titular la CFR Cluj în ultima perioadă. Pentru echipa clujeană, el a adunat 12 apariții. Marian Huja a jucat la echipa daneză HB Koge, la Petrolul Ploiești și la Pogon Szczecin în Polonia. În iarnă, el a fost…
Read MoreIMAGINI SPECTACULOASE: Cum a fost vizita regală din Jucu
La o săptămână de la vizita Alteței Sale Regale Principele Radu al României în Jucu, Via Cluj TV publică imagini spectaculoase care surprind acest moment istoric. Împreună cu primarul Valentin Dorel Pojar, ASR Principele Radu al României a inaugurat una dintre cele mai frumoase statui dedicate Reginei Maria. Este vorba de suverana Marii Uniri și care a fost cea mai importantă personalitate istorică feminină din istoria României din ultimul mileniu. Regina Maria a României fascinează și inspiră și astăzi generațiile de români care își iubesc patria. Statuia a fost realizată…
Read MoreAcord de cooperare între clusterul Cluj IT și Institutul Național de Cercetare în Informatică
Două dintre cele mai importante entități românești din domeniul tehnologiei informației au încheiat un acord de cooperare. Este vorba de clusterul Cluj IT și de Institutul Național de Cercetare în Informatică. Scopul acestui parteneriat este acela de a încuraja adoptarea unor tehnologii legate de evoluția Inteligenței Artificiale. Institutul Național de Cercetare în Informatică este coordonatorul proiectului AI Factory din România. Semnarea acordului de parteneriat a avut loc în cadrul Cluj Innovation Days, evenimentul de top organizat în fiecare an de către clusterul Cluj IT. CEO-ul clusterului Cluj IT, Andrei Kelemen,…
Read MoreDouă premii europene pentru Castelul Bánffy din Răscruci
Castelul Bánffy din Răscruci a obținut două prestigioase premii europene, care recompensează grija cu care a fost restaurat acest edificiu aristocratic, reprezentativ pentru patrimoniul construit al Transilvaniei. Castelul aparține Consiliului Județean Cluj, care, în cadrul unei festivități care s-a desfășurat în Cipru, la Nicosia, a primit Premiul European pentru Patrimoniu 2026 și Premiul Special al Publicului, pentru reușita proiectului de restaurare și punere în valoare a Castelului Bánffy din Răscruci. Consiliul Județean Cluj a fost reprezentat de vicepreședintele său, Vákár István, cel care s-a implicat cel mai mult în proiectul de restaurare…
Read MoreVia Cluj TV: Lecția prezentă în inaugurarea statuii Reginei Maria a României în Jucu
Comuna Jucu a trăit un adevărat moment istoric. În 22 mai 2026, la exact 107 de la vizita triumfală a Familiei Regale a României în Transilvania, în Jucu a fost dezvelită statuia Reginei Maria, transmite Via Cluj TV. La ceremonia publică, organizată de echipa condusă de primarul Valentin Dorel Pojar, au luat parte personalități marcante ale vieții publice românești. Este vorba de Alteța Sa Regală Principele Radu al României, de Preasfinția Sa Samuel Cristea, episcopul vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe a Vadului, Feleacului și Clujului, de președintele emerit al Academiei Române…
Read MoreZiua Rezervistului Militar, serbată la Cluj-Napoca
Cu prilejul sărbătoririi Zilei Rezervistului Militar, marcată anual în data de 31 mai, Divizia 4 Infanterie „Gemina”, împreună cu Asociația Națională a Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere „Alexandru Ioan Cuza” – Filiala Cluj, organizează vineri, 29 mai 2026, de la ora 11.00, o ceremonie militară și religioasă cu depunere de coroane și jerbe de flori la Monumentul Voievodului Mihai Viteazul din Piața Mihai Viteazul, municipiul Cluj-Napoca. Programul ceremoniei va cuprinde: intonarea Imnului Național al României; oficierea serviciului religios; alocuțiuni; depuneri de coroane și jerbe de flori conform Legii…
Read MoreeDIH4Society: 145 de firme și 50 de instituții publice au primit servicii legate de transformarea digitală
Unul dintre cele mai ambițioase proiecte din domeniul transformării digitale, Digital Innovation Hub for Society (eDIH4Society), a ajuns la finalul primei sale faze. Acest proiect a însemnat asigurarea de servicii legate de domeniul transformării digitale pentru mai mult de 145 de firme private și pentru mai mult de 50 de instituții publice și de spitale din Regiunea de Nord-Vest. Directorul general al clusterului Cluj IT, Andrei Kelemen, a anunțat că, de la 1 iulie, va începe eDIH4Society 2.0. El a precizat că, deja, a semnat contractul de finanțare cu Comisia…
Read More