Alteţa Sa Regală Principesa Sofia a României va inaugura, în foaierul Sălii Media a Teatrului Naţional „I.L. Caragiale” din Bucureşti, miercuri, la ora 19.00, expoziţia personală de fotografie „Elementele Naturii”. La vernisaj vor fi prezenţi la eveniment Alteţele Lor Regale Principesa Moştenitoare Margareta, Principele Radu şi Principesa Maria ai României.
Read MoreEtichetă: stiri Cluj
Bonţida, una dintre cele mai interesante destinaţii pentru turişti
Un mic sat din Valea Someşului Mic a devenit una dintre principalele atracţii turistice ale judeţului Cluj. Este vorba de Bonţida, sat în care turiştii sunt de câteva zeci de ori mai numeroşi decât localnicii. Secretul acestui succes este reprezentat de modul în care comunitatea locală a ştiut să promoveze cel mai important monument din Bonţida, castelul Banffy, care găzduieşte festivaluri precum Electric Castle sau Barock ori evenimente precum proiecţii din cadrul TIFF.
Read MoreAlegeri prezidenţiale Franţa: primele rezultate, primele declaraţii
Al doilea tur al alegerilor prezidenţiale franceze îi va opune pe 7 mai pe centristul pro-european independent Emmanuel Macron, lider al formaţiunii En Marche! şi pe lidera extremei drepte Marine Le Pen, şefa partidului Frontului Naţional. Pentru prima dată în istoria celei de-a 5-a Republici franceze, conservatorii nu se califică în turul doi şi este pentru prima dată în mai bine de jumătate de secol că niciunul din cele două partide care dominau viaţa politică – dreapta din Les Republicans şi stânga din Partidul Socialist – sunt eliminate din finală, transmite RFI România.
Read MoreFrancezii din Cluj au votat la alegerile prezidenţiale. Ce aşteaptă ei de la noul preşedinte
Membrii comunităţii franceze din Cluj şi-au exercitat dreptul de vot la alegerile prezidenţiale franceze la secţia de votare amenajată în clădirea Institutului Francez. Pe listele electorale s-au înscris 506 alegători, adică mai puţin de jumătate din totalul francezilor care locuiesc în judeţ. Cei mai mulţi dintre cei care au votat la Cluj se aşteaptă ca noul preşedinte al Franţei să continue politica proeuropeană a predecesorilor săi.
Read MoreAlegerii fără emoţii în PNL Cluj. Liberalii vor fi conduşi de tripleta Daniel Buda – Marius Nicoară – Mircea Moroşanu
Membrii PNL Cluj şi-au ales azi noua conducere, care urmează să gestioneze destinele acestei formaţiuni politice pentru următorii patru ani. În funcţia de preşedinte al organizaţiei judeţene a fost reales europarlamentarul Daniel Buda. În posturile de prim-vicepreşedinţi au fost aleşi senatorul Marius Nicoară şi primarul oraşului Huedin, Mircea Moroşanu.
Read MoreMedalie de aur pentru Marian Drăgulescu la Campionatele Europene de Gimnastică Artistică de la Cluj
Marian Drăgulescu a obţinut medalia de aur la sol la Campionatele Europende Gimnastică Artistică de la Cluj. El a ajuns acum la al zecelea titlu european din carieră.
Marş pentru Ştiinţă, organizat la Cluj
Câteva zeci de persoane au luat parte la Marşul pentru Ştiinţă, organizat în premieră la Cluj. Cei mai mulţi dintre participanţi au fost cercetători ştiinţifici de la diverse institute, centre şi universităţi din Cluj, care au dorit să atragă atenţia asupra faptului că cercetarea ştiinţifică este subfinanţată în România, după cum spune unul dintre participanţii la marş, Mihai Miclăuş.
Read MoreBaschet feminin: Universitatea Cluj a pierdut cel de-al doilea meci cu Sepsi Sfântu Gheorghe
Echipa de baschet feminin a Universităţii Cluj a pierdut cel de-al doilea meci al finalei în care se înfruntă cu Sepsi Sfântu Gheorghe pentru titlul naţional. Jucătoarele din Sfântu Gheorghe au învins cu scorul de 72 – 66.
Read MoreRFI: UE cere Londrei achitarea facturii în euro pentru Brexit
Uniunea Europeană va solicita Londrei să-şi achite factura de divorţ de blocul comunitar în euro, reiese dintr-un document al Bruxellesului, consultat de France Presse. Toate obligaţiile ar urma să fie calculate în moneda europeană, chiar dacă, pentru moment, nu a fost stabilită oficial suma pe care Marea Britanie o va datora după Brexit, potrivit RFI România.
Read MoreUDMR îşi organizează Congresul la Zalău, în 13 mai
Viitorul Congres al UDMR va avea loc în data de 13 mai, la Zalău, a anunţat preşedintele executiv al acestei formaţiuni politice, Balint Porcsalmi. El a făcut anunţul în plenul Consiliului Reprezentanţilor Unionali ai UDMR, întrunit la Cluj.
Read More