Uniunea Europeană va avea o structură care va integra armatele din 25 de ţări

Reprezentanţii statelor membre ale Uniunii Europene au aprobat joi seară Planul de Cooperare Structurată Permanentă (PESCO). Decizia a fost luată în cadrul unei întâlniri la nivel înalt la Bruxelles. Planul de Cooperare Structurată Permanentă are ca obiectiv asumat integrarea comandamentelor militare, entităţilor din industria militară şi structurilor operaţionale a 25 de state membre ale Uniunii Europene.

Read More

Clujenii pleacă în pelerinaj spre Palatul Regal, pentru a-şi lua rămas bun de la Regele Mihai I

Sute de clujeni au plecat sau se pregătesc să plece spre Bucureşti ori spre Curtea de Argeş pentru a-i aduce un ultim omagiu Majestăţii Sale Regelui Mihai I al României. Cu avionul, cu trenul, cu autocarele sau cu maşinile personale, clujenii pleacă spre Palatul Regal ca într-un pelerinaj. Mulţi dintre ei au participat la slujbele pentru sufletul Regelui, care sunt oficiate la Cluj în fiecare seară.

Read More

Care sunt Familiile Regale participante la Funeraliile Naţionale ale Regelui Mihai I

În afară de Familia Regală a României, la funeraliile Regelui Mihai I vor fi reprezentate Familiile Regale din Marea Britanie, Suedia, Spania, Belgia, Iordania, Luxemburg, Liechtenstein, Bahrein, Bulgaria, Grecia, Serbia, Albania, Franţa, Prusia, Italia şi Portugalia. Vor fi reprezentate Familiile Imperiale din Rusia, Austria şi Germania, Familia Mare Ducală de Baden, Familia Regală de Wurttemberg şi Familia Princiară de Ligne.

Read More

Dezastru: România a cheltuit doar 1,1 la sută din fondurile europene alocate pentru perioada 2014 – 2020

România se află într-o situaţie foarte proastă în privinţa cheltuirii fondurilor europene care i-au fost alocate pentru intervalul 2014 – 2020. Doar 1,1 la sută din aceste fonduri au fost atrase până acum cu concursul autorităţilor de la Bucureşti, potrivit ClujInsider.ro.

Read More