O nouă autoutilitară în dotarea Serviciului Public Județean Salvamont-Salvaspeo Cluj

Serviciul Public Județean Salvamont-Salvaspeo Cluj, aflat în subordinea Consiliului Județean Cluj, și-a mărit flota de autospeciale de intervenție în zona montană cu încă o autoutilitară. Aceasta a fost achiziționată de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență în cadrul proiectului “Îmbunătățirea capacității de intervenție la urgențele medicale”, cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operațional Regional 2014-2020. Autospecialele sunt dotate cu toate echipamentele și dispozitivele necesare salvării de vieți omenești în zona montană. Printr-un proiect implementat de către Departamentul pentru Situații de Urgență și Inspectoratul General pentru Situații de Urgență,…

Read More

Bilanț: Serviciul Salvamont-Salvaspeo a ajutat 192 de turiști în acest sezon

Sezonul încheiat a fost unul cu mari provocări pentru angajații și voluntarii Serviciului Salvamont-Salvaspeo din Cluj. Astfel, în intervalul decembrie 2020 – aprilie 2021, nu mai puțin de 192 de turiști au avut nevoie de serviciile salvamontiștilor clujeni. Marea majoritate a intervențiilor salvatorilor, în urma celor 168 de solicitări, au avut loc pe pârtiile de schi din cele patru zone amenajate din județ: Băișoara, Buscat, Mărișel și Feleacu. Din cele 192 de cazuri la care s-a intervenit, 19 au fost predate echipajelor SMURD. Un caz mai grav, la care a…

Read More