Primăvara aduce vești bune pentru economie! După ce Guvernul Ponta i-a anunţat pe partenerii internaţionali asupra celor trei proiecte esenţiale în zona economică pe care le elaborează şi le trimite Parlamentului în această sesiune şi anume, Codul fiscal şi Codul de procedură fiscală, legea redevențelor şi pachetul de legi privind achizițiile publice, a anunțat spre dezbatere și primele propuneri pentru a susține economia și veniturile clasei de mijloc.de Horia Nasra
Read MoreEtichetă: psd cluj
Decidenții PSD din CJ Cluj să pună mâna să muncească, să lase minciunile
de Mihai SeplecanCei din PSD oricum trăiesc într-o Românie imaginară în care curge laptele și mierea pe străzi, așa că de ce să ne mire faptul că PSD Cluj ne minte cum că PNL ar pune în pericol trei investiții strategice ale Clujului? Strategic pentru cei din PSD Cluj este tot ceea ce ține de interesul și buzunarul personal. De exemplu, cum Tetarom este cuibușorul de sinecuri tradițional al celor din PSD Cluj, acesta devine “investiție strategică”. Iar cei din PSD Cluj omit să spună că s-au dat suficienți bani pentru această etapă a lucrărilor, încât aceasta să fie începută cu succes. Ei ar fi vrut ca CJ Cluj să aloce 5 milioane de lei pentru o lucrare realizabilă, conform declarațiilor chiar ale administratorului Tetarom, cu 2 milioane de lei. S-au alocat 1,5 milioane lei pentru început, deci nu s-ar pune în pericol decât eventual niște interese obscure ale celor din PSD Cluj. În schimb au aroganța să susțină că s-a constituit un fond “inutil” de rezervă pentru acele primării din județ, 17 la număr, cărora guvernul lor de mincinoși nu le-a alocat nici un leu de la buget. Și omit să ne spună că suntem cu un minus de aproape 60 de milioane de lei față de bugetul de anul trecut, că tocmai ce s-au lăudat public cu “generozitatea” guvernului de mincinoși și ne-au anuțat cum că avem chipurile vreo 20 de milioane în plus. Plusul în nici un caz nu se regăsește la acele primării care au primit zero lei alocare că nu l-au votat cetățenii lor pe Victor Ponta ca președinte. Acei cetățeni nu mai există în viziunea PSD.
Read MoreCordoș: „Parlamentul va susţine priorităţile Guvernului pentru semestrul întâi al anului 2015”
Senatorul Alexandru Cordoș consideră că obiectivul Guvernului României, în anul 2015, este creşterea economică utilizând în acest sens toate pârghiile economice şi fiscale care să stimuleze sectorului privat şi să permită creşterea calităţii investiţiilor publice, în paralel cu refacerea plasei de siguranţă socială.de Horia Nasra
Read MoreLăpușan: „Guvernul Ponta se ține de cuvânt și mai face un pas în dezvoltarea infrastructurii din Transilvania ”
Guvernul Ponta se ține de cuvânt și mai face un pas în dezvoltarea infrastructurii din Transilvania și județul Cluj, prin finalizarea procedurii de licitaţie privind atribuirea contractelor aferente autostrăzii Câmpia Turzii – Ogra – Târgu Mureş, proiectele având ca sursă de finanţare fondurile europene nerambursabile.
Read MoreINTERVIU ELECTORAL: Cornel Itu: „Victor Ponta este interesat de dezvoltarea municipiului Dej şi a comunelor din Colegiul 6”
Liderul PSD Dej, Cornel Itu, susține că Victor Ponta este interesat să susțină dezvoltarea Dejului și a localităților din jur.
Read MoreRemus Lăpușan: „PSD și Victor Ponta cred într-o Românie puternică, comunități puternice, cu politici specifice și cu soluții prompte”
Interviu cu președintele PSD Cluj, dl. Remus Lăpușan.
Read MoreCornel Itu, prezent la Wroxton College Oxfordshire, la reuniunea parlamentarilor și experților în probleme parlamentare
In perioada 25-28 iulie 2014, la Wroxton College Oxfordshire, Marea Britanie, a avut loc cea de-a 11-a reuniune a parlamentarilor și experților în probleme parlamentare, organizat de Uniunea Interpalamentară (UIP).de Horia Nasra
Read MoreTSD Nord-Vest susține candidatura președintelui PSD, Victor Ponta, la alegerile prezidențiale.
de Horia NasraTSD Nord Vest reunit în școala de vară regională de la Câmpia Turzii a adoptat o rezoluție prin care susține candidatura președintelui PSD, Victor Ponta, la alegerile prezidențiale.
Read More