Ministrul Transporturilor: Lucrările la Autostrada Turda – Sebeş, executate în proporţie de 50 la sută

Lucrările la Autostrada Turda – Sebeş au fost executate în proporţie de 50 la sută, însă, în prezent, ele avansează în ritm susţinut. Pe şantierul autostrăzii, lucrările vor fi reluate din plin de luni, spun reprezentanţii companiilor care lucrează pe şantierul autostrăzii. Lucrările au fost blocate vreme de un an şi jumătate. Însă autorităţile din Bucureşti au reuşit să deblocheze situaţia din luna iunie, a declarat ministrul Transporturilor, Sorin Buşe, care a vizitat şantierul autostrăzii.

Read More

RFI: Profesori români, reţinuţi în Turcia pentru suspiciune de participare la tentativa de lovitură de stat

Doi români, profesori la Universitatea din Karabuk, au fost reţinuţi în Turcia pe 13 august şi au stat închişi până marţi 16 august, în cadrul campaniei de identificare a celor care au participat la tentativa de lovitură de stat. Profesorii au fost eliberaţi fără a fi puşi sub acuzare, notează agenţia Mediafax.

Read More

DIICOT: Jurnaliştii de la Sky News, urmăriţi penal!

Jurnaliştii postului britanic de televiziune Sky News, care au realizat reportajul despre presupusul trafic de arme din România, sunt urmăriţi penal de  Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) pentru transmitere de informaţi false care ar putea afecta securitatea naţională a statului român, prin inducerea în eroare a autorităţilor europene şi pentru iniţierea unui grup infracţional organizat. Informaţia apare în motivarea arestărilor din dosar dispuse de instanţa Curţii de Apel Bucureşti, potrivit RomaniaLibera.ro.

Read More

Zeci de mii de oameni au participat la pelerinajul de la Nicula

Zeci de mii de oameni au participat la tradiţionalul pelerinaj de Sfântă Maria Mare de la Nicula. Greco-catolicii au participat la liturghie în biserica parohială din sat, iar ortodocşii la slujbele oficiate la mănăstirea ridicată pe dealul din apropierea satului. La finalul liturghiilor, oamenii au mers la tradiţionalul bâlci organizat în satul clujean.

Read More

A început tradiţionalul pelerinaj de la Nicula. Ortodocşii şi greco-catolicii o venerează pe Fecioara Maria

Mii de oameni s-au strâns la Nicula, în judeţul Cluj, pentru a participa la tradiţionalul pelerinaj de Sfânta Marie Mare. Pelerinii şi-au petrecut noaptea în veghe. Greco-catolicii au participat ieri la o procesiune condusă de episcopul de Cluj-Gherla, PS Florentin Crihălmeanu. Ei au pornit pe jos din Gherla şi au mers până la Nicula, acolo unde oamenii s-au rugat în biserica parohială, împreună cu călugării şi călugăriţele din Ordinul Sfântului Vasile cel Mare. Ortodocşii au participat la veghea organizată în mănăstirea aflată pe un deal de la marginea satului. Ieri seară, preoţii au scos în biserica mănăstirii icoana pictată în 1681 de preotul Luca din Iclod despre care oamenii cred că ar fi făcătoare de minuni şi au înconjurat biserica. Oamenii au venit din toate colţurile ţării pentru a o venera pe Fecioara Maria.

Read More

Răzvan Stoica, CEO GTS Telecom: ”Cluj-Napoca a câştigat de ceva timp imaginea de centru economic, de oraş potrivit dezvoltării noilor afaceri”

Răzvan Stoica este unul dintre oamenii care pun bazele unei noi industrii, care ar putea transforma România într-unul dintre cei mai importanţi actori europeni. Este vorba de infrastructura fără de care nu se poate dezvolta industria IT: construirea de data center-uri. Este vorba de acele capacităţi de stocare şi de calcul care reprezintă baza pe care se dezvoltă apoi producţia de software. Răzvan Stoica, în calitate de CEO al GTS Telecom, a intuit imensul potenţial al acestei industrii. El a gestionat construirea celui mai modern data center din Cluj. Acest data center poate servi atât unor clienţi globali, cât şi industriei locale. Iar investiţia GTS Telecom a venit exact în momentul potrivit, acela în care industria producătoare de software cunoaşte o dezvoltare explozivă. Clujul este pol naţional de creştere în domeniul IT, iar în domeniul tehnologic există două clustere care sunt capabile să ofere industriei IT o dinamică şi mai accentuată. Mai mult, autorităţile locale pregătesc un proiect care ar transforma, în cazul în care va fi realizat, Clujul într-un centru tehnologic major al Europei Centrale. Este vorba de proiectul Cluj Innovation City, care ar urma să fie dezvoltat pe Dealul Borhanciului şi care ar urma să atragă 100.000 de locuitori. Acesta este contextul în care am discutat cu Răzvan Stoica despre dezvoltarea centrelor de date dedicate IT-ului.

Read More