CFR Cluj a înregistrat o remiză în primul meci amical disputat în cantonamentul din Turcia. Adversarii clujenilor au fost ucrainienii de la Vorskla Poltava, iar scorul final a fost de 0-0, potrivit SportinCluj.ro.
Read MoreEtichetă: news
A crescut plafonul pentru acordarea ajutoarelor pentru incalzire
Plafonul de venituri lunare până la care poate fi solicitat ajutorul pentru încălzirea locuinţei a fost modificat de la 615 lei/personă la 750 lei/persoană.
Mai multe strazi din Cluj raman joi fara gaz
Compania Delgaz Grid informează că pentru efectuarea unor lucrări specifice la sistemul de distribuţie este nevoită să sisteze temporar alimentarea cu gaze naturale joi, 17 ianuarie, de la ora 9.00, pe următoarele străzi din municipiul Cluj-Napoca: Edgar Quinet, Radu Gyr, Alexandre Dumas, Leonardo da Vinci, Basarabia, Dimitrie Gusti, Bucovina, Sebastian Bornemisa, Cernăuţi, Aleea Gălbiori.
Read MoreSportinCluj.ro; Ce sfaturi au salvamontistii clujeni pentru cei care merg la schi
Specialiştii Serviciului Salvamont-Salvaspeo îi avertizează pe cei care practică sporturi de iarnă să facă acest lucru într-un mod responsabilă. De la sfârşitul lunii decembrie şi până acum, salvamoniştii clujeni au intervenit în 57 de cazuri pe pârtiile de schi, în Feleacu, Muntele Băişorii, Buscat şi Mărişel. În alte şase cazuri, salvamontişii au intervenit în accidente produse pe pârtia de săniuş. Cel mai grav caz a fost unul în care o persoană este suspectată de fractură de coloană, potrivit SportinCluj.ro.
Read More24.000 de clujeni au semnat pentru sustinerea proiectului Spitalului Regional de Urgenta
24.000 de clujeni au semnat deja pentru susţinerea realizării proiectului Spitalului Regional de Urgenţă, a anunţat preşedintele PNL Cluj, eurodeputatul Daniel Buda. Semnăturile au fost strânse în cadrul unei campanii lansate de PNL în contextul în care ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat că nu va începe construcţia spitalelor regionale de urgenţă din Cluj, Iaşi şi Craiova în acest exerciţiu financiar.
Read MoreSportinCluj.ro: Sebastian Mailat vrea sa se intoarca la CFR Cluj la vara
Unul dintre cei mai apreciaţi tineri fotbalişti din România, Sebastian Mailat, va evolua în lunile următoare pentru Gaz Metan Mediaş, acolo unde s-a reîntâlnit cu fostul său antrenor de la CFR Cluj, Edward Iordănescu. Sebastian Mailat, care a fost împrumutat de CFR Cluj, a dezvăluit că obiectivul său este să revină la Cluj în vara acestui an, cu mai multe meciuri jucate şi cu o experienţă mai bogată, potrivit SportinCluj.ro.
Read MoreClujul, în topul judetelor cu cele mai multe infectii spitalicesti
Peste 19.600 de infecţii spitaliceşti au fost raportate în total în România în anul 2017. În top la raportarea infecţiilor se află Bucureştiul şi judeţele Iaşi, Cluj şi Timiş. În anul 2017 s-a înregistrat un record de infecţii raportate în România – cele mai multe din ultimii 10 ani.
Read MoreFotbal american: Campionii de la Cluj Crusaders si-au reluat antrenamentele
Campionii României la fotbal american, jucătorii echipei Cluj Crusaders, şi-a reluat pregătirea în acest sfârşit de săptămână. Antrenamentele au loc în incinta Bazei Sportive Gheorgheni, potrivit SportinCluj.ro.
Read MoreCe spune cardinalul Lucian Muresan despre vizita Papei Francisc in Romania
România va găzdui, în perioada 31 mai – 2 iunie, vizita Papei Francisc. Ea va fi organizată la 20 de ani după ce ţara noastră a fost vizitată de Sfântul Papă Ioan-Paul al II-lea. Atunci, era pentru prima dată când o ţară majoritar ortodoxă era vizitată de un Suveran Pontif. Şi această vizită va avea o importanţă istorică: pentru prima dată, un Papă vine în Transilvania şi va vizita leagănul naţiunii române moderne, Blajul, acolo unde se află centrul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, ridicată recent de Papa Benedict al XVI-lea la rangul de Arhiepiscopie Majoră. Conducătorii Bisericii Române Unite cu Roma este cardinalul Lucian Mureşan. El a primit consacrarea de episcop şi apoi demnitatea de mitropolit de la Papa Ioan-Paul al II-lea. A primit demnitatea de arhiepiscop major, similară celei de patriarh din Biserica Ortodoxă, de la Papa Benedict al XVI-lea, iar titlul de cardinal l-a primit de la Papa Francisc. În prezent, el este şi preşedintele Conferinţei Episcopilor Catolici din România, care îi reuneşte pe toţi ierarhii catolici din România şi din Republica Moldova. Iată ce spune înaltul ierarh despre vizita Papei Francisc în ţara noastră:
Read MoreAdrian Oros: PNL sustine blocul ACUM la alegerile din Republica Moldova
Liderii PNL au anunţat că vor susţine Opoziţia democratică din Republica Moldova. Este vorba de blocul ACUM, format din Partidul Platforma Demnitate şi Adevăr, Partidul Acţiune şi Solidaritate şi Partidul Liberal-Democrat. Anunţul referitor la susţinere a fost făcut de vicepreşedintele PNL, deputatul Adrian Oros, în contextul în care în 24 februarie vor avea loc alegeri parlamentare în Republica Moldova, anunţă ViaCluj.tv.
Read More