Noi instalații de semaforizare vor fi puse în funcțiune la trei treceri de pietoni de pe strada Primăverii, potrivit Primăriei municipiului Cluj-Napoca. Astfel, acestea vor fi funcționale începând de miercuri, 8 septembrie 2021, după cum urmează: trecerea de pietoni de pe strada Primăverii, zona intersecției cu strada Grigore Alexandrescu; trecerea de pietoni de pe strada Primăverii, zona intersecției cu strada Răvașului; trecerea de pietoni de pe strada Primăverii, zona intersecției cu Aleea Clăbucet. Traversarea pietonilor se va face prin acționarea butoanelor.
Read More