A fost semnat recent contractul pentru studiul de fezabilitate necesar modernizării a 119 km de cale ferată, pe sectorul Apahida – Ilva Mică, din cadrul tronsonului Cluj-Napoca – Suceava. Compania CFR S.A. a desemnat câştigătorul licitaţiei pentru elaborarea studiului de fezabilitate și a proiectului tehnic pentru modernizarea respectivei linii de la cale ferată, mai precis asocierea Egis România – Egis Rail SA cu Italrom Inginerie Internațională SRL, după cum scrie HotNews.ro. Sectorul de cale ferată aminitit, este parcurs de garniturile de tren cu o viteză medie de sub 55 km/h,…
Read MoreEtichetă: licitaţie
Licitație de autografe celebre, la București
Autografe celebre și semnături rare ale unor mari personalități din industria muzicală și cinematografică internațională, în momente-cheie, au ajuns în premieră la București și sunt scoase la licitație marți, 15 februarie, în cadrul Licitației de Cărți, Manuscrise și Autografe. Una dintre cele mai impresionante piese din colecția de autografe este fotografia care îl ilustrează pe James Hetfield, solistul trupei Metalica. Piesa care poartă semnătura olografă a muzicianului are prețul de pornire de doar 200 de euro și este însoțită de certificatul de autenticitate. Tot pentru prețul de pornire de 200…
Read MoreEmil Boc: În luna februarie lansăm licitația pentru metrou!
Licitația pentru realizarea metroului clujean va fi lansată în luna februarie. Anunțul a fost făcut de primarul Clujului, Emil Boc, care a declarat că ultima procedură care trebuie finalizată înainte de licitație este reprezentată de un protocol încheiat cu comuna Florești, care va fi aprobat de Consiliul Local Cluj-Napoca în data de 17 ianuarie. Clujul va fi, astfel, cel de-al doilea oraș românesc după București care va avea metrou. Proiectul metroului clujean a intrat în linie dreaptă. Guvernul a aprobat, în urmă cu câteva zile, indicatorii tehnico-economici, iar acum mai…
Read MoreCea mai valoroasă operă semnată de Ștefan Luchian a fost scoasă la licitație
A depășit cea mai mare evaluare de licitație prescrisă vreodată pentru o operă de artă românească scoasă la licitație în România și este programată să fie vândută în cadrul celui mai însemnat și așteptat eveniment de artă al sezonului – Licitația de Toamnă. „ Toamna”, operă de mari dimensiuni semnată de celebrul pictor care a modernizat pictura românească, Ștefan Luchian, cu o estimare de 200.000-300.000 de euro, depășește estimarea operei „Țărăncuță odihnindu-se”, semnată de Nicolae Grigorescu, evaluată pentru 150.000-250.000 de euro în 2011. Lucrarea de dimensiuni monumentale este expusă în…
Read MorePeste 7 milioane de euro pentru încă un tablou semnat de Ghenie
Un tablou al artistului școlit la Cluj, Adrian Ghenie, s-a vândut, în cadrul unei licitații a Casei Christie’s din Hong Kong, cu prețul final de 65,97 milioane dolari Hong Kong (HKD), adică peste 7 milioane de euro. Intitulat “The Collector I”, tabloul atinge dimensiuni monumentale, respectiv de 2,0 metri x2,9 metri Astfel, lucrarea devine a doua cea mai bine vândută operă a pictorului, după Nickelodeon, lucrarea pentru care artistul a luat de 7,1 milioane lire sterline, adică 9 milioane de dolari americani.
Read MorePeste 3,6 milioane de lei pentru băncile și coșurile de gunoi din Cluj-Napoca
Primăria municipiului Cluj-Napoca pune la bătaie 3.613.000 lei pentru achiziționarea băncilor stradale și a coșurilor de gunoi din oraș. Licitaţia conţine 6 loturi, iar pentru ofertanţi e nevoie de o dovadă a faptului că în ultimii 3 ani au furnizat produse similare. Pentru loturile 1-5 este vorba despre furnizarea confecțiilor metalice (coșuri de gunoi, gard metalic, jardiniere) și pentru lotul 6 – furnizarea recipientelor de colectare a deșeurilor municipale. Experiența similară a ofertanților va fi demonstrată la nivelul a maxim 3 contracte cu valoarea cumulată de minim: 50.000 lei fără…
Read MoreÎncă un corp de clădire pentru USAMV
Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) din Cluj-Napoca vrea să mai construiască o clădire dedicată sectorului suplimentelor alimentare. Astfel, instituția a lansat licitaţia publică pentru elaborarea proiectului tehnic şi asistenţă tehnică pentru realizarea obiectivului: ”Construire imobil D+P+3E – Centru de Transfer Tehnologic CTT-Biotech”. Obiectivul general al proiectului este de a oferi facilități și servicii informaționale și tehnologice către întreprinderile din sectorul suplimentelor alimentare (ex.extracte din plante, probiotice incapsulate, jeleuri fortifiate) prin asigurarea unui spațiu corespunzător pentru un centru de transfer tehnologic, care să asigure o relație cât mai…
Read MoreCTP Cluj-Napoca a lansat o licitaţie pentru achiziţia a 10 noi autobuze
Compania de Transport Public Cluj-Napoca a lansat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice o licitație pentru achiziția a 10 noi autobuze. În documentaţia de licitaţie se precizează că procedura vizează achiziția a maxim 10 bucăți de autobuze diesel noi, cu o lungime care să nu depășească 9,5 m, categoria M3 clasa II, cu motor EURO VI D, achiziție comună cu Municipiul Cluj-Napoca. Municipiul Cluj –Napoca va finanța 8 autobuze și va încheia contractele subsecvente pentru acestea, iar 2 bucăți se vor finanța din surse proprii și CTP va încheia contractele…
Read MorePrimăria Cluj investește un milion de euro în parcări inteligente – Soluția, lansată acum cinci ani, de Parking+Plus
Primăria Clujului vrea să amenajeze primele parcări inteligente din oraș. Concret, Primăria a alocat un milion de lei pentru amenajarea a peste 1.200 de astfel de parcări. Ele vor conține senzori, precum și aplicații cre vor semnala locurile libere de parcare. Deja, există o aplicație creată de tineri din Cluj și din București, numită Parking+Plus, care poate gestiona astfel de locuri de parcare și care a fost testată cu succes în Europa Occidentală. Studiile de trafic realizate la Cluj au demonstrat că fiecare mașină care caută un loc liber de…
Read MoreAdrian Ghenie, pictorul şcolit la Cluj, a mai vândut un tablou cu 33 de mii de euro
Tabloul “Aripă” semnat de Adrian Ghenie a fost vândut în cadrul licitaţiei de artă postbelică şi contemporană, organizată de Artmark la Palatul Cesianu-Racoviţă din Bucureşti, la preţul de 33.000 de euro. Licitaţia a avut loc, marţi, 25 februarie 2020. Adrian Ghenie a absolvit Universitatea de Arte din Cluj, dar este originar din Baia Mare. Pictorul este cunoscut la nivel internaţional, lucrările sale aflându-se în colecţiile unor importante galerii şi muzee din lume, între care şi Centrul “Georges Pompidou”. Ghenie a reuşit performanţa de a vinde, în 2014, în cadrul unei…
Read More