„Fântâna, sursă de apă și simbol sacru”, tematica acestei ediții a concursului „Forografia- document etnografic”

Consacratul concurs național „FOTOGRAFIA – DOCUMENT ETNOGRAFIC” (F-DE) își deschide și în acest an porțile tuturor celor care iubesc să surprindă satul românesc în fotografii. Competiția, organizată anual de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj, instituție de cultură din subordinea Consiliului Județean Cluj, în parteneriat cu Asociația ArtImage şi Muzeul de Artă din Cluj-Napoca, a ajuns la cea de-a XVIII – a ediție. Dotat cu premii consistente, concursul are, pe lângă secțiuni generale cu tematică neimpusă, și secțiuni speciale. Subiectul secțiunii tematice este în acest an „Fântâna,…

Read More

Organizatorii TIFF dau startul înscrierilor pentru Let’s Go Digital!

Adolescenții cu vârste cuprinse între 14 și 18 ani sunt invitați să se înscrie în aventura Let’s Go Digital! (LGD) Aceasta este, de fapt, un atelier de creație care le oferă șansa de a explora lumea filmului, sub îndrumarea experților din industrie. LGD este un atelier de film destinat adolescenţilor cu vârste cuprinse între 14 și 18 ani, din toată ţara, pasionaţi de film și fotografie. Creat în 2005, LGD a devenit rapid unul dintre cele mai populare proiecte ale Festivalului Internaţional de Film Transilvania, având ca scop promovarea educaţiei…

Read More

Expozitie de fotografii cu caracter etnografic la Muzeul de Arta

Muzeul de Artă Cluj-Napoca şi Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Cluj organizează, în perioada 17 octombrie – 4 noiembrie 2018, expoziţia “Fotografia-document etnografic” la 15 ani. Vernisajul va avea loc miercuri, 17 octombrie 2018, ora 17.00, în sălile de expoziţii ale Muzeului de Artă Cluj-Napoca. 

Read More

Spectatorii din culise, un eveniment artistic inedit la Opera Naţională Română din Cluj-Napoca

Opera Națională Română din Cluj-Napoca a prezentat, în premieră, luni, 12 mai de la ora 18.30, un eveniment artistic inedit: un vernisaj de fotografie şi o lansare de carte care au reunit, pentru întâia oară, artişti şi spectatori pe tărâm comun: scena lirică clujeană. Spectacolul special al serii de luni, 12 mai, a început la un gong, precum toate evenimentele lirice ale Operei Române clujene, însă continuarea a fost unică.

Read More

Expoziție foto la Fabrica de Pensule

A fotografia înseamnă, dincolo de cunoscutele definiții, a scrie cu lumină. Pare simplu. Ce poate fi mai ușor decât: „You press the botton, we do the rest!”? Ei bine, sloganul Kodak pierde categoric în fața artei fotografice, care necesită mai mult decât atât pentru crearea unor lucrări cu adevărat reușite. Pentru a putea jongla cu lumina, trebuie întâi să învățăm să scriem „caligrafic”. Administrația Fondului Cultural Național a înțeles acest lucru, fapt pentru care a finanțat un nou curs de „caligrafie” în arta fotografică, în cadrul căruia, cursanții au învățat principalele tehnici ale muncii în studio. Cursul a durat două săptămâni, timp în care, participanții și-au însușit noțiunile de bază pentru realizarea corectă a portretelor și a fotografiilor de produs.

Read More