Absolvenţii claselor a VIII-a au susţinut astăzi, 17 iunie 2020, în cadrul Evaluării Naţionale, proba scrisă la Matematică. Reamintim faptul că, din cauza COVID-19, examenele din acest an s-au desfăşurat în condiţii speciale. Mai exact, elevii au fost supuşi unui triaj, fiind nevoiţi să treacă printr-un tunel dezinfectant, să li se ia temperatura şi să poarte masca de protecţie primită la intrarea în unitatea unde se desfăşoară examinarea. Lista nominală a acestora este afişată pe uşa fiecărei săli în care are loc examenul. În contextul măsurilor de distanţare socială, în…
Read MoreEtichetă: Evaluare Naţională
Absolvenţii de gimnaziu susţin prima probă a Evaluării Naţionale. Aceasta se desfăşoară în condiţii speciale, din cauza COVID 19
Probele scrise din cadrul Evaluării Naţionale 2020 au început astăzi, 15 iunie şi se vor desăşura în condiţii speciale, impuse de COVID 19. Absolvenţii de gimnaziu au fost supuşi unui triaj, fiind nevoiţi să treacă printr-un tunel dezinfectant, să li se ia temperatura şi să poarte masca de protecţie primită la intrarea în unitatea unde se desfăşoară examinarea. Lista nominală a elevilor care susţin probele scrise este afişată pe uşa fiecărei săli în care are loc examenul. În contextul măsurilor de distanţare socială, în fiecare încăpere de examinare, sunt repartizaţi…
Read MoreDe ce Clujul se menţine constant în topul celor mai performante judeţe la Evaluarea Naţională şi la Bacalaureat
Clujul este pe locul doi în România în clasamentul promovabilităţii la examenul de Evaluare Naţională, cu un procent de promovare de 88,88 la sută. Media tuturor notelor obţinute de elevii din judeţul Cluj a fost de 7,26. Pe locul I în clasamentul promovabilităţii este judeţul Brăila. Însă rezultatele cumulate ale ultimilor cinci ani clasează Clujul pe primul loc în ţară, atât la Evaluarea Naţională, cât şi la Bacalaureat. Totuşi, conducerea Inspectoratului Şcolar al judeţului Cluj doreşte să ia măsuri pentru a îmbunătăţi rezultatele. În ultimii cinci ani, Clujul a fost singurul judeţ care s-a menţinut constant în primele trei locuri pe ţară în privinţa rezultatelor la Evaluarea Naţională sau la examentul de Bacalaureat. Aceste performanţe au apărut după ce conducerea Inspectoratului Şcolar al judeţului Cluj a renunţat la activităţi formale, precum inspecţiile anunţate dinainte, şi a introdus un program de stimulare a competitivităţii, spune inspectorul şcolar general, Valentin Cuibus.
Read MoreAu început simulările Evaluării Naţionale: proba la Limba şi Literatura Română, susţinută astăzi
Elevii claselor a VIII-a susţin, astăzi, simularea Evaluării Naţionale la Limba şi Literatura Română.
Read More