24.000 de clujeni au semnat pentru sustinerea proiectului Spitalului Regional de Urgenta

24.000 de clujeni au semnat deja pentru susţinerea realizării proiectului Spitalului Regional de Urgenţă, a anunţat preşedintele PNL Cluj, eurodeputatul Daniel Buda. Semnăturile au fost strânse în cadrul unei campanii lansate de PNL în contextul în care ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat că nu va începe construcţia spitalelor regionale de urgenţă din Cluj, Iaşi şi Craiova în acest exerciţiu financiar.

Read More

ClujInsider.ro: Proiectul Autostrazii Transilvania – Moldova – Basarabia, lansat la Cluj

Una dintre priorităţile noului Parlament European şi ale noii Comisii Europene va trebui să fie deschiderea negocierilor de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Aceasta este concluzia unei întâlniri la care au participat preşedintele Partidului Platforma Demnitate şi Adevăr, Andrei Năstase, şi europarlamentarul PPE Daniel Buda, preşedintele PNL Cluj. Pe lângă deschiderea acestor negocieri de aderare, cei doi lideri politici au convenit şi susţinerea unor proiecte concrete, între care cel mai important este prelungirea viitoarei Autostrăzi Transilvania – Moldova până dincolo de Prut, potrivit ClujInsider.ro.

Read More

Liderul PNL Cluj, Daniel Buda, va candida pentru un nou mandat de europarlamentar

Preşedintele PNL Cluj, Daniel Buda, şi-a depus candidatura în competiţia internă pentru un nou mandat de membru al Parlamentului European. Daniel Buda a publicat şi un raport al activităţii sale din ultimii 4 ani în Parlamentul European, cât şi program de acţiuni viitoare. Daniel Buda este si membru al Comisiilor de Agricultură şi Dezvoltare Rurală, Afaceri Juridice şi Dezvoltare Regională din Parlamentul European.

Read More

Daniel Buda: Doi comisari europeni vin vineri la Cluj

Doi comisari europeni, Corina Creţu, care gestionează portofoliul Dezvoltării Regionale, şi Phil Hogan, care gestionează portofoliul Agriculturii, vor participa la un dialog cu cetăţenii care va fi organizat vineri la Cluj. Ei vor dezbate, alături de membri ai Parlamentului European, principiile pe baza cărora va fi construit noul buget al Uniunii Europene, spune europarlamentarul PNL, Daniel Buda.

Read More

VIDEO. Liderul PNL Cluj, Daniel Buda, cere demisiile lui Dragnea şi Tăriceanu

Preşedintele PNL Cluj, europarlamentarul Daniel Buda, este de părere că preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Liviu Dragnea şi Călin Popescu-Tăriceanu, ar trebui să renunţe la funcţii. În opinia lui Daniel Buda, demisiile celor doi ar fi un gest de normalitate, după ce preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, precum şi vicepreşedintele Comisiei, Frans Tmmermans, au criticat încercarea de a modifica legile justiţiei. 

Read More

Petro Poroşenko şi Ucraina trebuie să înţeleagă că drepturile românilor din această ţară nu pot fi călcate în picioare!

De Daniel Buda, europarlamentar PPEAstăzi, în cadrul şedinţei Grupului PPE din Parlamentul European a avut loc o dezbatere pe tema noii legi a Educaţiei din Ucraina care prevede interzicerea învăţământului în limbile minorităţilor în ciclurile superioare celui primar. Astfel, peste 400.000 de etnici români vor fi afectaţi de această lege profund nedreaptă care îngrădeşte un drept fundamental al omului, respectiv dreptul la educaţie. Am propus în cadrul Grupului PPE ca acest subiect să fie supus spre dezbatere şi în cadrul şedinţei plenare a Parlamentului European şi sunt convins că, acest lucru se va întâmpla cu sprijinul colegilor mei din Grup. Chiar dacă formaţiunea politică din care provine preşedintele Petro Poroşenko este parte a familiei Grupului PPE, iniţiativa preşedintelui a stârnit îngrijorare la Bruxelles şi este condamnată cu fermitate. Acţiunea acestuia este regretabilă mai ales că nu doar România, ci şi alte state care sunt afectate de noua lege a educaţiei au fost alături de Ucraina în momentele dificile ale istoriei şi, mai ales, în cel mai recent conflict cu Rusia. Petro Poroşenko trebuie să înţeleagă că drepturile românilor din Ucraina nu pot fi călcate în picioare şi nici negociate. Vă redau mai jos intervenţia susţinută de mine în şedinţa Grupului PPE de astăzi:

Read More

Prezenţa la Cluj a Comisiei de Dezvoltare Regionala din Parlamentului European va responsabiliza şi mai mult România

De Daniel Buda, europarlamentar PPEVizita la Cluj a delegaţiei Comisiei de Dezvoltare Regională din Parlamentul European s-a încheiat cu o vizită la Aeroportul Internaţional “Avram Iancu” aflat în subordinea Consiliului Judeţean Cluj. Cu această ocazie a avut loc un schimb de opinii cu directorul aeroportului, domnul David Ciceo, care ne-a prezentat proiectele de viitor ale instituţiei precum şi faptul că în aceste zile, aeroportul sărbătoreşte 2 milioane de pasageri înregistraţi în acest an.

Read More

Daniel Buda îl va sesiza pe preşedintele Comisiei Europene în privinţa taxării muncii în România

Europarlamentarul Daniel Buda, preşedintele PNL Cluj, a anunţat că îl va sesiza pe preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, în privinţa  modului în care Guvernul PSD de la Bucureşti vrea să taxeze munca. Daniel Buda consideră că este inacceptabil ca angajatorii să fie obligaţi să plătească integral contribuţiile sociale pentru angajaţii care muncesc mai puţin de opt ore pe zi.

Read More