Petro Poroşenko şi Ucraina trebuie să înţeleagă că drepturile românilor din această ţară nu pot fi călcate în picioare!

“Domnule preşedinte, doamnelor şi domnilor colegi: trăim azi o realitate care nu poate fi ignorată şi care este dată de adoptarea unei legi prin care cei 400000 de români şi 100000 de maghiari care locuiesc în Ucraina nu mai pot să înveţe în limba lor maternă, respectiv în română şi maghiară. Până la urmă, eu sunt de acord ca un Guvern să poată avea abordarea sa politică fata de anumite subiecte, însă faptul că s-a ajuns aici în acest domeniu este un lucru de o gravitate impardonabilă. Poate că ar fi trebuit ca noi, dacă ştiam de acest lucru sau de aceste discuţii, să fi reacţionat mai repede, însă astăzi suntem în această realitate. Aceşti oameni care vorbeau şi învăţau în limba română sau în limba maghiară nu pot să mai facă astăzi acest lucru. Şi atunci, hai să vedem ce facem în acest sens. Avem un şef de stat care şi-a anulat vizita în Ucraina, respectiv domnul Klaus Iohannis, tocmai pe acest considerent şi atunci cu atât mai mult vedem că nu putem să lăsăm spaţiul public fără o intervenţie fermă din partea noastră. Vedem cum putem aborda această chestiune în condiţiile în care guvernarea din Ucraina este parte din familia noastră politică. Eu mi-aş fi dorit să dezbatem acest lucru în următoarea şedinţă plenară, deoarece este un subiect extrem de grav şi asta chiar dacă este un guvern de-al nostru, din familia noastră politică. Aşa cum a fost dezbatere pe Ungaria sau pe alte state din Uniunea Europeană, şi noi am fi trebuit să avem o dezbatere pe această chestiune. Încă o dată subliniez: aceste discuţii informale cu autorităţile din Ucraina trebuia să le fi avut până la votarea acestei legi. Azi trebuie să ne întrebăm: ce facem cu aceşti copii care nu pot să mai înveţe în limba maternă? Aceşti cetăţeni au nevoie de un răspuns prompt din partea noastră şi nu mă îndoiesc că acesta o să vină. Chiar dacă nu vom avea o dezbatere în această plenară, cel puţin în noiembrie trebuie să avem o discuţie dacă acest subiect nu se va rezolva până atunci.”

Related posts

Leave a Comment