„Caravana Lecturii – povestea de sâmbătă, Ediția a 2-a” se va derula în perioada iulie – septembrie 2024. Inițiativa Asociației Triplu Start vizează organizarea unui program de promovare a lecturii în rândul copiilor din zone rurale din județul Cluj, în vederea reducerii decalajului educațional dintre copiii din mediul rural și cei din centrele urbane dezvoltate. Astfel, în perioada iulie – septembrie 2024 vor fi organizate o serie de evenimente în localitățile Morlaca, Panticeu și Dezmir, evenimente care vor cuprinde lecturi colective, atractive, și alte activități conexe care să stimuleze interesul…
Read MoreEtichetă: copii
Școala de vară Micii Meșteri Mari, la Gherla
Copiii din Gherla și din localitățile învecinate au, din nou, ocazia de a participa la o serie de activități educative și creative, în cadrul proiectului „Școala de vară Micii Meșteri Mari”. Acesta este organizat de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj (CJCPCT Cluj), în parteneriat cu Primăria Municipiului Gherla, Rotary Club Gherla și Palatul Copiilor Cluj – Structura Gherla. Astfel, în perioada 1-6 iulie 2024, între orele 9:00 și 13:00, la Palatul Copiilor Cluj – Structura Gherla, tinerii vor putea descoperi diverse meșteșuguri tradiționale, prin intermediul atelierelor…
Read MoreCântec și voie bună pentru cei mici și mari
Cu ocazia Zilei Copilului, cei mici și cei mari sunt invitați să se bucure de cântec, joc și voie bună. Astfel, începând cu ora 12:00, copii din mai multe zone ale județului Cluj vor prezenta cele mai frumoase jocuri, cântece, obiceiuri și tradiții populare, într-un spectacol intitulat „Copiii tradițiilor clujene”. Vor evolua: Raluca Zai și Teodora Zai, împreună cu membrii „Școlii de super dănțăuși” din cadrul Asociației folclorice „Transilvania”, conducerea artistică și coregrafia: Alina și Paul Remeș Grupul vocal „Flori din Apuseni”: Catinca Crișan, Andra Moldovan, Paula Roberta Pașca, Ariana…
Read MoreDouă titluri din repertoriul stagiunii, în acest weekend, la Puck
Artiștii Teatrului de Păpuși „Puck” din Cluj-Napoca îi așteaptă pe cei mici, la finalul acestei săptămâni, cu două titluri din repertoriul stagiunii. Este vorba de „Jancsi és Juliska”/„Hänsel și Gretel”, după Frații Grimm, în regia Ibolyei Varga și „Lupul interzis”, de Patrice Seiler, în regia lui Radu Dinulescu. Povestea redată în spectacolul programat sâmbătă, 20 aprilie, de la ora 11:00 – Jancsi és Juliska”/„Hänsel și Gretel”, după Frații Grimm, în regia Ibolyei Varga – începe în ziua în care Hänsel și Gretel se trezesc cu vești neplăcute. Mai precis, tatăl…
Read MoreAteliere de ornare a ouălor de Paști, destinate celor mici, la mall-ul din Gheorgheni
Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj, în parteneriat cu Iulius Mall, desfășoară o serie de ateliere gratuite de ornare a ouălor de Paști, după modele tradiționale. Atelierele sunt destinate copiilor și aduc în prim-plan fascinația și bogăția istoriei ouălor de Paște, oferindu-le o experiență captivantă și educativă. Participanții vor avea ocazia să descopere modele tradiționale autentice de decorare a ouălor, adunate din satele României. De la simboluri străvechi, la motive inspirate din natură, fiecare model spune o poveste fascinantă despre credințe și tradiții, transmise din generație în…
Read MoreVezi care sunt cele două spectacole care îi așteaptă pe cei mici, în acest weekend, la Puck
Micii spectatori clujeni sunt așteptați să urmărească la finalul acestei săptămâni două spectacole speciale din repertoriul Teatrului de Păpuși „Puck” din Cluj-Napoca. Povestea redată în spectacolul „Teatrul Umbrelor”/„Árnyak színháza”, programat sâmbătă, 13 aprilie, de la ora 11>00, începe într-un orășel de provincie, al cărui teatru își închide porțile. Bătrâna doamnă sufleur, Ofelia, stinge luminile rampei. Luându-și rămas bun de la scenă, ea este copleșită de amintiri și are senzația că este urmărită. Ajungând în odaia ei se instalează în balansoar și surprinde ființele misterioase care o urmăreau: umbrele personajelor pe…
Read MoreMuzicanții din Bremen – un nou concert pentru copii, la Filarmonica din Cluj-Napoca
Muzicanții din Bremen vor poposi pe scena sălii Auditorium Maximum în cadrul unui concert dublu: în limba română, marți, 9 aprilie, de la ora 09:30, respectiv în limba maghiară, de la ora 11:00). Evenimentul este recomandat copiilor de grădiniță (grupa mare) și elevilor din ciclul primar (clasele 0-4) și durează aproximativ 40 de minute. Costul unui bilet este de 15 ei. Dacă spectacolul în limba română va avea loc cu casa închisă, cel în limba maghiară mai beneficiază de câteva locuri ce pot fi achiziționate online sau de la agenția…
Read MoreAu început înscrierile în clasele pregătitoare din județul Cluj
Reprezentanții Inspectoatului Școlar al județului Cluj au început procedura pentru înscrierile în clasele pregătitoare. Astfel, deja, au fost afișate circumscripțiile școlare, precum și numărul claselor pregătitoare alocate fiecărei unități de învățământ preuniversitar, potrivit Planului de școlarizare propus, pentru anul școlar 2024-2025 și în conformitate cu prevederile Metodologiei de înscriere a copiilor în învățământul primar pentru anul școlar 2024-2025 și a Calendarului înscrierii în învățământul primar pentru anul școlar 2024-2025. Părinții ai căror copii împlinesc vârsta de 6 ani până la data de 31 august 2024, inclusiv, au obligația de a înscrie…
Read MoreVezi ce personaje prind viață, în acest weekend, la Puck
Pe scena Teatrului „Puck” (str. I. C. Brătianu, nr. 23) este programat pentru sâmbătă, 9 martie, de la ora 11:00, spectacolul „Mese a csodálatos szőlőfáról”/ „Povestea viței de vie”, dedicat memoriei regizoarei Kovacs Ildiko, cea mai recentă premieră de la Teatrul „Puck”. Personajele ne duc la granița dintre trecut, prezent și viitor, într-un oraș și într-una dintre curțile sale interioare, unde crește o viță de vie magnifică, inspirată de una reală, cea care crește și acum în curtea Teatrului „Puck”. Curtea are și un rege, Tóbiás, iar regele are o…
Read More„Povestea viței de vie”, recenta premieră de la „Puck”
Micii spectatori clujeni sunt așteptați la finalul săptămânii la Teatrul de Păpuși „Puck” la spectacolele „Mese a csodálatos szőlőfáról” /„Povestea viței de vie” în regia lui Kovács Géza și „Motanul încălțat” după Charles Perrault, în regia lui Cristinel Nedea. Spectacolul „Mese a csodálatos szőlőfáról”/ „Povestea viței de vie”, dedicat memoriei regizoarei Kovacs Ildiko, este cea mai recentă premieră de la Teatrul „Puck”. Personajele ne duc la granița dintre trecut, prezent și viitor, într-un oraș și într-una dintre curțile sale interioare, unde crește o viță de vie magnifică, inspirată de una…
Read More