SportinCluj: Ciprian Deac și-a făcut mea culpa după eșecul CFR Cluj cu UTA Arad

Vicecampioana României, CFR Cluj, a pierdut rușinos, cu scorul de 1-3, partida de pe teren propriu cu UTA Arad. Rezultatul i-a dezamăgit pe unii suporteri, care au cerut demisia antrenorului Dan Petrescu. Însă unul dintre liderii echipei, Ciprian Deac, a transmis suporterilor că jucătorii sunt vinovați pentru acest eșec, nu antrenorul, transmite SportinCluj.ro. „Am pierdut un meci acasă, unul care ne putea duce sus în clasament. Am greșit la primul gol, după care am intrat în meci. Ei au înscris două goluri din nimic. Am avut și noi câteva ocazii,…

Read More

Mircea Geoană: România este pe ultimul loc în Uniunea Europeană la capitolul investiții în cercetare

Candidatul independent la Președinția României, Mircea Geoană, consideră că România trebuie să investească cu prioritate în domenii precum cercetarea, dezvoltarea și inovarea. El este de părere că, astfel, companiile românești vor fi capabile să dezvolte noi tehnologii, cu utilizare duală, deopotrivă civilă și militară. Investițiile în domeniul cercetării științifice pot ajuta și la creșterea competitivității economice, a mai spus Mircea Geoană. El a participat la conferința Tech Talk, organizată în Cluj-Napoca.

Read More

Ziua Internațională a Nonviolenței celebrată la Cluj-Napoca

Asociația pentru Comunicare Nonviolentă din România (ACNV) invită publicul larg să participe la evenimentul gratuit „Ziua Nonviolenței” care va avea loc duminică, 6 octombrie 2024, între orele 13:00 și 19:00, la Cluj Business Campus (CBC), Clădirea 3, etajul 6, situat pe strada Henri Barbusse nr. 44-46, Cluj-Napoca. Evenimentul marchează celebrarea Zilei Internaționale a Nonviolenței, onorează moștenirea lui Mahatma Gandhi și promovează mesajul său de pace și soluționare pașnică a conflictelor. Este o oportunitate de a explora modalități practice de a aborda conflictele cu empatie și înțelegere. Agenda evenimentului: 12:30 – 13:00…

Read More

Analiză: De ce Clujul este ferit de inundațiile care fac ravagii în alte părți ale țării

Inundațiile în zona Clujului au fost prevenite prin lucrări de mari dimensiuni de indiguire, regularizare și prin intermediul barajelor. În special cele de pe axa Fântânele – Cluj-Napoca au contribuit în mod esențial la prevenirea inundațiilor. Atunci când sunt anunțate precipitații consistente, lacurile de acumulare sunt golite controlat, pentru a putea prelua surplusul anunțat de apă. Zona Clujului a evitat, de mai mult de o jumătate de secol, inundațiile care făceau ravagii până atunci. Și aceasta pentru că au fost făcute mai multe amenajări de natură hidrotehnică. În primul rând, malurile…

Read More

SportinCluj: Prima înfrângere pentru Universitatea Cluj în acest sezon

FC Universitatea Cluj a suferit prima înfrângere din acest sezon. Elevii lui Ioan Ovidiu Sabău au fost învinși de Poli Iași, cu scorul de 1-0, potrivit SportinCluj.ro. Singurul gol al partidei de la Iași a fost înscris de Guilherme, în minutul 50. Totuși, FC Universitatea Cluj rămâne pe primul loc în Superligă.

Read More

Brățara care permite deficienților de auz să simtă muzica, inventată la Cluj

O echipă formată din patru tinere din Cluj-Napoca, specialiste în tehnologie, a dezvoltat o brățară inteligentă, care le permite persoanelor cu deficiențe de auz să perceapă muzica și să se bucure de petreceri și festivaluri. Brățara transformă sunetele în mici vibrații. Costul de producție este de câteva zeci de euro. Brățara care ajută persoanele cu deficiențe de auz să simtă muzica a fost dezvoltată de patru tinere din Cluj: Ioana Andreea Popa, Iulia Bara, Mărioara Mihali și Cătălina Rizel. Cele patru tinere s-au cunoscut la facultate. În urmă cu șase…

Read More

Cluj-Napoca s-a înfrățit cu Cernăuțiul

Două dintre cele mai importante orașe din această parte a Europei au hotărât să se înfrățească. Este vorba de Cluj-Napoca și de Cernăuți, capitalele istorice ale Transilvanie și Bucovinei. Reprezentanții celor două orașe spun că aceste comunități au o istorie comună bogată și speră să aibă un viitor comun, în Uniunea Europeană. Reprezentanții orașelor Cluj-Napoca și Cernăuți au semnat un protocol care oficializează înfrățirea dintre cele două comunități. Documentul a fost semnat de primarii Emil Boc și Roman Klichuk. Acest protocol de înfrățire deschide noi posibilități de colaborare între administrațiile…

Read More

SportinCluj: Ce a declarat Thiam după remiza cu Universitatea Craiova

Liderul la zi al Superligii, FC Universitatea Cluj, a obținut doar o remiză, cu scorul de 1-1, cu Universitatea Craiova. Elevii lui Ioan Ovidiu Sabău sunt dezamăgiți de rezultat și consideră că ar fi meritat victoria, potrivit SportinCluj.ro. „Este un pic de dezamăgire (doar remiză, nu victorie), dar e totuși bine, fiindcă Universitatea Craiova este o echipă bună, care are calitate, așa că trebuie să fim mulțumiți cu această remiză. I-am lăsat să joace, iar acest lucru a fost o greșeală a noastră. Când ai jucători cu calitate, nu trebuie…

Read More

Estimare: 2024 ar putea aduce un număr record de turiști la Cluj

Numărul de turiști din județul Cluj ar putea atinge anul viitor un record absolut. Estimările agențiilor de turism sunt confirmate de datele oficiale furnizate de Aeroportul Internațional Cluj-Napoca. Astfel, pentru prima dată în istorie, ar putea fi depășit pragul psihologic de o jumătate de milion de turiști pe an. Numărul de turiști care vizitează Clujul a crescut constant după pandemie. În anul 2023, a fost atins recordul absolut de până acum, cu aproape 500.000 de turiști care au înnoptat în județul Cluj. Ei au fost cu aproape 10 la sută…

Read More

Ce a declarat Dan Petrescu după remiza cu FC Hermannstadt

Vicecampioana României, CFR Cluj, a obținut un rezultat dezamăgitor în meciul cu FC Hermannstadt, scor 0-0. Chiar dacă jucătorii clujeni au șutat de mai mult de 20 de ori spre poarta adversă, ei nu au reușit să înscrie, potrivit SportinCluj.ro. ”Ce să nu funcționeze? Nu băgăm mingea în poartă. Dacă juca echipa mea precum Sibiul, eram criticat nonstop. Ăsta este fotbalul. În prima repriză am dominat, am avut ocazii, portarul lor a făcut minuni și nu am reușit să marcăm. E atipic CFR-ul de anul ăsta, marchează mult, creează multe…

Read More