
Compania aeriană low-cost Blue Air a anunţat că va pune în vânzare 10.000 de bilete cu preţul fix garantat de 28 de euro, cu toate taxele incluse, pe rutele Cluj-Napoca – Paris şi Cluj-Napoca – Roma. Perioada în care sunt valabile aceste bilete este 25 octombrie 2009 – 27 martie 2010.Spre fiecare destinaţie, vor exista trei curse săptămânal. Spre Paris, cursele vor pleca din Cluj în fiecare marţi, joi şi sâmbătă, iar spre Roma, în fiecare luni, miercuri şi vineri. În perioada 1 septembrie – 1 decembrie, pasagerii vor beneficia şi transportul gratuit al bagajului de cală, de 20 de kilograme.