Studenţii sunt nemulţumiţi de faptul că taxele pe care le plătesc sunt în creştere şi cer majorarea bugetului alocat educaţiei.Acest lucru a fost solicitat prin intermediul unui comunicat emis de către Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR).
ANOSR susţine că a realizat un studiu în urma căruia a reieşit că taxele universitare cresc de la un an la altul nejustificat, unele creşteri semnalând chiar ilegalităţi. Aceste taxe au crescu în 81% dintre universităţile din ţară.
Un alt punct asupra căruia se atrage atenţia este faptul că există diferenţe foarte mari la specializările sau programele de studii identice din cadrul mai multor universităţi, prin urmare “dacă la Universitatea Româno-Americană specializarea Drept e taxată cu 2.000 de lei, la Universitatea Babes-Bolyai din Cluj-Napoca acelaşi program de Drept e taxat cu 3.600 de lei. De asemenea, diferenţele de la o universitate la alta pentru taxele plătite la specializări ca Economie, Psihologie sau Automatică şi Calculatoare pot fi de până la 2.000 de lei”, arată comunicatul.
Studiul prezintă şi o hartă a celor mai mari taxe de cămin din universităţile româneşti. “Cele mai scumpe taxe de cămin sunt la Universitatea «Lucian Blaga» din Sibiu – 540 de lei, la Universitatea «Alexandru Ioan Cuza» din Iaşi – 500 de lei şi la Universitatea de Medicină şi Farmacie «Grigore T. Popa» din Iaşi – 450 de lei”
Taxele de admitere la universitate variază între 20 şi 350 de lei, în contextul în care valoarea acestor taxe ar trebui să acopere doar cheltuielile legate de personalul prezent la procesul de cazare şi materialele utilizate.
Membrii ANOSR mai spun că studenţii sunt nevoiţi să plătească o serie de alte taxe pentru serviciile administrative, iar 76% din universităţi nu fac diferenţe între studenţii la taxă şi cei la buget când vine vorba de plata acestor taxe administrative.
Una dintre soluţiile care ar reduce din aceste taxe este, potrivit studenţilor, creşterea bugetului alocat educaţiei.