Statul subvenţionează companiile de transport private care fac concurenţă CFR Călători


Cum să faci o companie de stat să moară încet, dar sigur? Scoţi bani de buget pentru un concurent aflat pe piaţă. Este exact şi cazul CFR Călători, companie care pare căpuşată chiar din interior, acum când mii de oameni sunt ameninţaţi cu şomajul. Jurnalul Naţional scrie, în ediţia de luni, cum a primit o companie privată 80 de milioane de euro, subvenţii de la stat.Una dintre firmele care profită din plin de subvenţiile de la stat este Regiotrans, din Braşov. Numai la ultima rectificare bugetară, compania – binecunoscută pentru profitabilele contracte cu statul – a mai primit 5 milioane de euro de la ministerul condus de Radu Berceanu. Situaţia a fost semnalată chiar şi premierului Emil Boc. Sindicaliştii Confederaţiei RO transport au trimis o scrisoare deschisă către şeful Executivului, în care explicau modul absurd în care erau făcute subvenţiile.
“După o analiză atentă am observat că Regiotrans SRL a transportat în cursul anului 29.000 de pasageri, ceea ce înseamnă o subvenţie de aproape 1.200 de euro pentru fiecare pasager transportat. Stimate domnule prim-ministru, prin această scrisoare vă rugăm să dispuneţi de urgenţă o rearanjare a bugetului, ca aceşti bani să fie direcţionaţi către CFR Călători pentru a putea plăti datoriile către furnizorii de material rulant” se arată într-o scrisoare deschisă semnată de confederaţia RO Transport.
Cum era de aşteptat, statul român nu a mişcat un deget. Jurnalul Naţional scrie că de vină pentru situaţie este chiar legislaţia, unică între statele din Uniunea Europeană. Pe scurt, în vreme ce în alte state subvenţiile se acordă în funcţie de numărul pasagerilor, în România banii de la stat sunt acordaţi în funcţie de numărul de kilometri de cale ferată. Problema a fost sesizată chiar şi de reprezentanţii FMI, care au cerut modificarea legii. Situaţia datează încă din 2007, cînd guvernul a adoptat o hotărâre prin care o parte din infrastructura feroviară era închiriată de statul român către companii private. Totul, pentru ca CFR să scape de liniile ferate pe care nu le mai putea întreţine.
Până la urmă, paradoxul face ca angajaţii din companiile private de căi ferate să primească sporuri din subvenţiile oferite pe tavă de Ministerul Transporturilor, în timp ce angajaţii instituţiei s-au ales cu o reducere cu 25% a salariilor.

Related posts

Leave a Comment