Start în trombă pentru TIFF 2010


Vineri, 28 mai, a început TIFF 2010! Ediţia cu numărul nouă vrea să sfideze criza, încercând să doboare record după record. Organizatorii TIFF propun în acest an publicului cinefil 240 de producţii din 47 de ţări, (203 lungmetraje şi 37 scurtmetraje), ce vor putea fi urmărite în cele 14 locaţii ale festivalului: cinematorgrafele Republica, Arta, Victoria, multiplexul Cinema City din Iulius Mall (sala 1, sala 2, sala 10), TIFF Meeting Point (în curtea interioară a Muzeului de Artă din Cluj), TIFF Lounge în sala Auditorium Maximul din clădirea Colegiului Academic al Universităţii Babeş-Bolyai, clădirea Echinox , Insomnia Cafe, Ursus Open Air în Piaţa Unirii, Teatrul Naţional, Iulius Mall Drive In. TIFF-ul va aduce la Cluj la actuala ediţie peste 400 de invitaţi, profesionişti din domeniul cinematografic, din ţară şi din străinătate.

Programul festivalului este structurat pe secţiunile devenite deja tradiţionale cum ar fi Competiţie, Supernova, Umbre, Fără limită, 3×3, Ce se întâmplă, documentarule?, Focus, Zilele Filmului Românesc, Ziua HBO, Ziua Maghiară, precum şi alte trei noi secţiuni tematice: Less is more (filme-omnibus), Profesiune: actriţă (pelicule în care cu personajele principale sunt actriţe de film sau de teatru) sau Terapii Extreme (producţii ce abordează diverse tratamente neconvenționale la care recurge omul atins de “bolile” lumii moderne: alienare, incomunicabilitate, stres, conformism).

Filmul de dechidere al festivalului TIFF 2010 este comedia “Soul Kitchen”, în regia lui Fatih Akin, o poveste despre un proprietar de restaurant urmărit de ghinion, ale cărui aventuri şi păţanii vor delecta spectatorii, film proiectat în aer liber, în Piaţa Unirii, vineri, 28 mai, de la ora 21h30, în prezenţa primarului oraşului Cluj, Sorin Apostu, a directorului Festivalului, Tudor Giurgiu şi a directorului artistic TIFF, Mihai Chirilov, dar şi a chitaristului american Gary Lucas cu o mostră muzicală din spectacolul pe care îl pregăteşte pentru cinefili, duminică, 30 mai, la Castelul Banffy, de la Bonţida.

Tot vineri, cinefilii sunt aşteptaţi la proiecţia de gală a filmului “Mother / Mama”, în regia lui Bong Joon-ho, de la cinema Republica, ora 18h30, în prezenţa consului general al ambasadei Republicii Coreea în România, domnul Lee Yong-il. Evenimentul aniversează 20 de ani de relaţii diplomatice desfăşurate cu succes între Republica Coreea şi România. Prezent în secţiunea Un Certain Regard a Festivalului de Film de la Cannes 2009, filmul spune povestea unei mame care duce o luptă acerbă pentru a dovedi nevinovăţia fiului ei acuzat de crimă.

Sâmbătă, 29 mai, de la ora 12h00, publicul este aşteptat la cinema Victoria, la un documentar original şi provocator “Videocraţia/ Videocracy”, în regia lui Erik Gandini. Pornind de la acest documentar o serie de invitaţi ai festivalului, politicieni şi profesionişti din industria cinematografică vor discuta ulterior, la Fashion Club, începând cu ora 17h00, pe tema: Film şi Politică.
De la ora 18.00, publicul este aşteptat la cinema Republica, la proiecţia de gală a filmului “Caravana Cinematografică”, în regia lui Titus Muntean, care va fi prezent în sală alături de echipa realizatoare. De la ora 20h00, în aceeaşi locaţie, va avea loc un experiment audio vizual inedit, prin proiecţia filmului cult Metropolis (regia Fritz Lang), film ce va rula în varianta sa restaurată şi completă, cu un soundtrack live, compus special pentru versiunea integrală a filmului de muzicianul şi artistul media Antonio Bras.

Ziua de duminică, 30 mai, discuţiile şi întâlnirile de marcă între invitaţii TIFF şi publicul festivalier iniţiate anul trecut sub egida TIFFLounge vor continua până pe 6 iunie, de la ora 17h00, în fiecare zi, la Muzeul de Artă din Cluj
De la ora 17h00, la Cinema Republica este programată proiecţia specială a unui documentar pe cât de original, pe atât de interesant: “La Danse / Dansul” de Frederick Wiseman, urmând ca de la 21h30, în curtea clădirii Echinox va avea loc proiecţia unui film care a influenţat generaţii de cineaşti, artişti şi balerine, “The Red Shoes / Pantofiorii roşii”, în regia lui Michael Powell şi a lui Emeric Pressburger.

Related posts

Leave a Comment