Proiecţii speciale pentru nevăzători la TIFF


În cadrul cele de-a noua ediţii a Festivalului Internaţional de Film Transilvania – TIFF este inclusă o proiecţie specială dedicată persoanelor cu deficienţe de vedere. Organizatorii TIFF în parteneriat cu Fundaţia “Cartea Călătoare”, continuă astfel iniţiativa demarată în 2009, prin care se încearcă facilitarea accesului unei comunităţi iubitoare de film la proiecţiile din cadrul festivalului. Miercuri, 2 iunie, de la ora 17.00, la cinema Arta, va fi proiectată pelicula “Caravana Cinematografică”, al doilea film de lung metraj al regizorului Titus Muntean. Persoanele cu deficienţe de vedere vor avea la dispoziţie căşti prin care vor putea auzi atât coloana sonoră a filmelor, cât şi descrierea părţii vizuale, acţiunea filmului. Accesul la filme este destinat atât nevăzătorilor, cât şi însoţitorilor acestora sau publicului larg.Realizat după romanul cu acelaşi nume al lui Ioan Groşan, “Caravana Cinematografică” spune povestea lui Tavi, un tânăr activist de partid, care soseşte cu o caravană cinematografică într-un sat izolat din Transilvania, pentru a rula filme propagandistice ruseşti. Este prima sarcină de partid pentru Tavi, iar el face tot ce-i stă în putinţă s-o îndeplinească cu succes, deşi se loveşte de lipsa de entuziasm a sătenilor.

Related posts

Leave a Comment