SportinCluj: Simona Halep si Marius Copil joaca la Cluj

Zona stadionului Cluj Arena şi a Sălii Polivalente a devenit un teritoriu rezervat celor care iubesc sportul şi distracţia. Sports Festival aduce la un loc sportivi faimoşi precum Simona Halep, amatori care îşi încearcă abilităţile în echitaţie, tir cu arcul sau alte sporturi, dar şi oameni care iubesc gastronomia sau muzica, potrivit SportinCluj.ro.

Parcul Central, în special zona unde se află Cluj Arena şi Sala Polivalentă, a devenit locul perfect pentru cei care vor să facă sport sau să îi vadă pe sportivi faimoşi. Sports Festival a strâns la un loc sute de oameni, care vor să se distreze.

 

Foarte mulţi clujeni s-au adunat pe esplanada de lângă Cluj Arena şi pe Aleea Stadionului, acolo unde a fost amenajată şi o zonă gastronomică.

 

Cele mai aşteptate evenimente sunt meciurile demonstrative susţinute de vedete precum Simona Halep, Marius Copil, Daren Cahill, Flavia Penetta sau Fabio Fognini. Se vor întâlni cu fanii şi Camelia Potec, Ciprian Marica, Marius Albu, Simona Amânar, Mihai Covaliu, Alexandru Dedu şi alţi oameni care au cunoscut gloria sportivă. Comitetul Olimpic şi Sportiv Român a lansat şi proiectul Noua oră de sport, care îşi propune să stimuleze dragostea faţă de sport în rândurile copiilor şi adolescenţilor.

Related posts

Leave a Comment