Spitalul Clinic de Recuperare din Cluj-Napoca redevine spital COVID

Spitalul Clinic de Recuperare din Cluj-Napoca redevine unitate medicală pentru tratarea pacienților diagnosticați cu virusul COVID-19, începând cu data de 5 august, ora 08:00. Decizia a fost luată de către Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU).

“Argumentele care au dus la această decizie sunt: capacitate mare de 400 paturi în total, circuite epidemiologice funcționale, saloane cu băi proprii, experiența anterioară COVID, apropierea față de Spitalul Clinic de Boli Infecțioase, în caz de nevoie, pentru transportul pacienților la secția de ATI”, a menționat prefectul Mircea Abrudean.

Potrivit lui Abrudean, ambulatoriul și baza de tratament vor fi păstrate pe mai departe și vor funcționa. “Există circuite epidemiologice distincte în acest sens, astfel că, nu există riscul ca unii angajați să intre în șomaj tehnic. De asemenea, secția de Aritmologie, unica în regiune, cu lista de așteptare pentru pacienți de peste 1 an, va rămâne operațională” a mai precizat prefectul.

 

 

Related posts

Leave a Comment