Școală de vară, gratuită, la ,,Tudor Jarda”

Școala Populară de Artă ,,Tudor Jarda” Cluj-Napoca organizează, în perioada următoare, o serie de cursuri de vară, gratuite, dedicate publicului de toate vârstele.

Astfel, în perioada 26 iunie – 24 iulie 2023 se va desfășura cursul la disciplina țesut-cusut, coordonat de expert Ioana Mureșan. Cursul este gratuit și cuprinde 3 categorii, respectiv:
– Curs de cusut pentru începători – 1 curs/săptămână, marți, între orele 11:00-14:00;
– Curs de cusut pentru intermediari – 2 cursuri/săptămână, luni între orele 15:00-18:00 și marți între orele 14:00-17:00;
– Curs de țesut pentru începători – 1 curs/săptămână, între orele 18:00-21:00.
Cursul se va desfășura la sediul școlii, în sala 3M.

De asemenea, expertul Monica Artemiza Korent, va organiza cursuri și workshop-uri la disciplinele design vestimentar, decorațiuni interioare și teoria culorii. Acestea vor avea loc în perioada 27 iunie – 25 iulie 2023.
Atelierul creativ decorativ se adresează tuturor celor care doresc să învețe sau să aprofundeze metodele de lucru în decorațiuni, compoziții, culori și stiluri în artele decorative.
Workshop-ul de design vestimentar se adresează persoanelor care doresc să învețe tiparele simple cât și tinerilor designeri care doresc să aprofundeze cunoștințele în construcția tiparului.
Workshop-ul de crochiuri de modă se adresează persoanelor care vor să învețe sau să se perfecționeze în crochiuri de modă (desen). Vârsta de la care se fac înscrieri este de 16 ani.

Un alt curs de vară ce se va desfășura la Școala de Arte ,,Tudor Jarda” este cel la specializarea joc popular, coordonat de instructor coregraf-expert Viorel Dragomir. Cursurile se desfășoară pe parcursul lunii iulie, în fiecare luni și joi, între orele 16:00 – 20:00.

Mai multe informații, dar și detalii despre înscrieri pot fi obținute de la secretariatul școlii, la numărul de telefon 0264.592.576.

Related posts

Leave a Comment