Școala animalelor magice 2 ajunge în cinematografele din România

Pe 7 martie 2025, YAY Film a lansat în cinematografele din România filmul german de aventuri Școala animalelor magice 2. Cea de-a doua parte a seriei de filme germane, bazată pe seria de cărți omonimă a lui Margit Auer, s-a bucurat de un mare succes atât în rândul criticilor, cât și al cinefililor din țara de origine. Filmul a avut premiera internațională la Festivalul Internațional de Film pentru Copii și Tineret SCHLINGEL în 2022, după care a fost prezentat și premiat la diverse festivaluri. A câștigat, printre altele, Premiul Bavarez de Film la categoria „Divertisment pentru familie” și Premiul Publicului la Premiile Filmului German.

În acest nou film, Școala Winterstein își sărbătorește cea de-a 250-a aniversare. Pentru a marca această ocazie, clasa doamnei Cornfield intenționează să pună în scenă un musical scris chiar de ea despre înființarea școlii. Ida își asumă cu entuziasm rolul de regizor și îl convinge pe Jo să interpreteze rolul principal. La petrecerea de ziua ei, cei doi devin mai apropiați, însă această relație în devenire nu este pe placul tuturor. În timp ce clasa este ocupată cu pregătirile pentru piesă, directorul Siegmann se confruntă cu o problemă ciudată: curtea școlii este plină de găuri. În acest nou episod, copiii sunt ajutați să descopere secretele gropilor misterioase și să-și găsească drumul prin noi aventuri alături de animalele magice, atât cele cunoscute, cât și cele noi.

În cea de-a doua parte din seria de filme, tinerii cinefili se vor întâlni cu personaje familiare și cu animalele lor magice, dar vor descoperi și personaje, și evenimente noi. Destinată copiilor cu vârste cuprinse între 8 și 14 ani, această producție de înaltă calitate îmbină filmul de aventură live-action cu animația CGI și include cântece captivante și înduioșătoare. Școala animalelor magice 2 abordează teme care sunt deosebit de relevante pentru copiii aflați la pragul adolescenței. Importanța prieteniei, provocările primei iubiri, descoperirea de sine și durerea provocată de bullying sunt prezentate într-un stil sensibil, accesibil, amuzant și prietenos, adecvat competențelor intelectuale și emoționale ale publicului țintă.

Pentru a ajuta la aprofundarea temelor abordate, distribuitorul va pune la dispoziție gratuit materiale educaționale, pe care părinții, profesorii și educatorii le pot descărca de pe site-ul YAY Films. Noutatea de această dată este că materialul nu va acoperi doar conținutul filmului, ci va sprijini și predarea limbilor străine. Materialele vor fi disponibile din cu luna aprilie.

Trailerul versiunii dublate în limba română: Școala animalelor magice 2 | trailer dublat în limba română

Școala Animalelor Magice 2 este disponibil în cinematografele din România, în limba germană, cu subtitrare în limba română, precum și în versiunile dublate în română și maghiară, din 7 martie 2025:

Alba Iulia (Cinema Inspire), Arad (Cinema City Arad Atrium), Bacău (Cinema City Bacău), Baia Mare (Cinema City Baia Mare), Borșa (Cinema Borșa), Botoșani (Cinema Unirea), Brad (Cinema Zarand), Brăila (Cinema City Brăila), Brașov (Cinema City Brașov, Cinema One), București (Cinema Muzeul Țăranului, Movieplex, Hollywood Movieplex, Cinema City București Mega Mall, Cinema City București AFI, Cinema City București Park Lake, Cinema City București Sun Plaza, Cinema Union), Buzău (Cinema City Buzău), Caransebeș (Cinema 3D Luna), Cluj-Napoca (Cinema City Iulius Cluj, Cinema City VIVO!), Constanța (Cinema City Constanța City Park, Cinema City Constanța VIVO!), Craiova (Cinema Inspire Mercur, Cinema Inspire VIP), Deva (Cinema City Deva), Drobeta-Turnu Severin (Cinema City Drobeta-Turnu Severin), Galați (Cinema City Galați), Gherla (Cinema Pacea), Gura Humorului (Casa de Cultură), Iași (Cinema City Iulius Iași), Lugoj (Cinema Bela Lugosi), Lupeni (Cinema 3D Lupeni), Miercurea Ciuc (Csíki Mozi), Piatra Neamț (Cinema City Piatra Neamț), Pitești (Cinema City Pitești), Ploiești (Cinema City Ploiești AFI, Cinema City Ploiești Shopping City), Râmnicu Vâlcea (Cinema City Râmnicu Vâlcea), Reșița (Cinema Dacia), Satu Mare (Cinema One), Sibiu (CineGold, Centrul Cultural „Ion Besoiu”), Sighetu Marmației (Cinema Mara), Suceava (Cinema Arta, Cinema Modern, Cinema City Suceava), Târgu Jiu (Cinema City Târgu Jiu), Târgu-Mureș (Cinema City Târgu-Mureș), Timișoara (Cinema City Timișoara Iulius, Cinema City Timișoara Shopping City), Vulcan (Cinema Luceafărul), Zalău (Cinema Scala).

 

CITEȘTE ȘI:

Peste 14 000 de clujeni au obținut cărți de identitate prin intermediul stației mobile

La Cluj începe Concursul Național de Pictură și Grafică „FOCUS”, devenit o tradiție în peisajul artistic românesc

Related posts

Leave a Comment