
Această ţară săracă cu 3,5 milioane de locuitori, situată între Ucraina şi România, traversează o criză politică de la descoperirea în aprilie anul trecut a unei imense fraude financiare: dispariţia din sistemul bancar a peste un miliard de dolari, ceea ce echivalează cu 15% din produsul intern brut al Republicii Moldova, notează agenția de știri AFP. Acest scandal, care a declanşat primele manifestaţii de amploare, a dus la arestarea în octombrie 2015 a fostului prim-ministru Vlad Filat, suspectat că a deturnat 250 de milioane de dolari.
Desemnarea miercurea trecută a unui nou guvern, al treilea în mai puţin de un an, nu a făcut decât să alimenteze mişcările de protest. Imediat după acest moment, protestatarii au încercat să intre în clădirea parlamentului pentru a întrerupe ceremonia de învestitură a guvernului, ceea ce a determinat Uniunea Europeană să lanseze un apel la calm.
Republica Moldova este adesea considerată ca un teren de confruntări între Uniunea Europeană şi Rusia, mai ales după încheierea acordului de asociere la UE în 2014, fapt ce a provocat furia Moscovei, relatează agenția de știri.
Potrivit acesteia, 78% din populaţia acestei ţări este de naţionalitate română, iar minorităţile rusă şi ucraineană reprezintă circa 14%. Cu toate acestea, la manifestaţiile recente au fost alături la proteste pro-europeni şi pro-ruşi, de dreapta cât şi de stânga, toţi acuzând majoritatea actuală că foloseşte retorica pro-europeană pentru a-şi camufla corupţia.
Citiți mai mult AICI