RFI: Poliţia austriacă îl caută în România pe liderul a trei suspecţi arestaţi în Ungaria, după drama din Austria

Descoperirea a 71 de cadavre ale unor imigranţi într-un camion găsit joi pe o autostradă din Austria a condus la trei arestări în Ungaria. Poliţia austriacă îl caută pe liderul grupării, care s-ar afla în România, potrivit RFI.Ziarul elvețian Le temps susține că este vorba despre operaţiuni de căutare a celor care se fac vinovaţi de drama de pe autostrada austriacă, la sud de Viena.

Potrivit primelor elemente ale anchetei, scrie cotidianul austriac Krone, citat de către Le Temps, poliţia austriacă a procedat la trei arestări în Ungaria. Cele trei persoane s-ar afla în spatele traficului de imigranţi.

Șeful poliției din landul austriac Burgenland, Hans Peter Doskozil, a afirmat că au fost emise mandate de arestare pe numele a patru persoane, dintre care trei au fost arestate.

Conform agenției EFE, persoanele arestate sunt doi cetățeni bulgari, dintre care unul de origine libaneză, și un maghiar. În camionul frigorific au fost găsite corpurile a 71 de persoane, cel mai probabil sirieni, între care 59 de bărbați, 8 femei și patru copii. Potrivit lui Doskozil, se crede că imigranții au murit sufocați și că respectivul camion a fost abandonat pe autostradă cu cel puțin 24 de ore înainte de a fi descoperit.

De asemenea, poliţia austriacă desfăşoară operaţiuni de căutare a liderului acestei ”mafii”, care s-ar afla în România, potrivit aceleiaşi surse.

Poliţia austriacă a recuperat în noaptea de joi spre vineri 71 de cadavre, în descompunere, ale unor imigranţi, găsiţi într-o autoutilitară abandonată pe banda de staţionare de urgenţă a autostrăzii care asigură legătura între Neusiedl şi Parndorf.

Potrivit autorităţilor austriece, autoutilitara, de 7,5 tone, ar fi părăsit Budapesta miercuri, la prima oră, către frontiera austro-ungară. Vehiculul ar fi traversat frontiera în noaptea de miercuri spre joi. Vehiculul, înmatriculat în Ungaria şi inscripţionat cu logoul unei firme slovace de carne de pasăre, a fost abandonat joi dimineaţa. Şoferul nu a fost de găsit.

Ministerul român al Afacerilor Externe preciza joi că niciun cetăţean român nu este implicat în cazul autoutilitarei abandonate în Austria, după ce Janos Lazar, şeful de cabinet al premierului Ungariei, Viktor Orban, a afirmat joi că şoferul vehiculului abandonat în Austria, în care erau zeci de imigranţi morţi, este cetăţean român.

Citiți mai mult AICI

Related posts

Leave a Comment