A treia descălecare a micilor întreprinzători clujeni, susținuți de Consiliul Județean (CJ) Cluj, în curtea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, a fost o nouă demonstrație a faptului că gustul din Ardeal este unic și etern apreciat.
Astfel,cei 30 de expozanți prezenți la Târgul de Florii, la București, organizat de Asociația Produs de Cluj au fost, din nou, la înălțime din punct de vedere al calității.
„Să duci la București oameni și produse nu e chiar la îndemână. Și totuși, noi am reușit, iarăși, nu doar să deplasăm în capitală 30 de producători și artizani de top, ci și să organizăm cel mai fain Târg de Florii din orașul lui Bucur. Partenerii noștri prezenți în curtea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, între 14 și 17 aprilie, au reușit să convingă gazdele de seriozitatea celor care derulează proiectul Produs de Cluj, de faptul că aici sunt prezenți și promovați doar producători direcți. Pe de altă parte, publicul vizitator a avut prilejul de a se reîntâlni cu gustul Ardealului, fie că vorbim despre preparate alimentare ori articole de artizanat. A fost o bucurie și o onoare să expunem în această locație, pentru că asemenea evenimente derulate de noi, prin intermediul Asociației Produs de Cluj, ne oferă reale motive de mândrie” spune președintele CJ Cluj, Alin Tișe.
La Târgul Produs de Cluj de Florii, organizat în parteneriat cu Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, au fost prezenți mici întreprinzători care au expus preparate alimentare din lapte și carne uleiuri presate la rece, miere de albine și produse apicole, pâine, ciocolată și prăjituri de casă, siropuri naturale și turtă dulce. Alături de ei, artizani cu har au prezentat costume populare autentice din zona Ardealului, păpuși îmbrăcate în port tradițional, cojoace și obiecte de marochinărie, articole realizate din lavandă, produse de îngrijire corporală și cosmetice bio, precum și podoabe lucrate de mână.
Acestora li s-au adăugat invitați speciali, respectiv artizani specializați în încondeierea ouălor, care au susținut zilnic ateliere de profil destinate copiilor.