Andrei Voican, atacantul Universităţii Cluj, a fost convocat la naţionala de juniori, lucru care îi dă bătăi de cap antrenorului Cornel Ţălnar.Regulamentul ligii secunde obligă echipele din acest eşalon să folosească minim un junior pe toată durata unui meci. Cel mai talentat fotbalist de acest nivel din lotul lui „U” Cluj este, însă, convocat la naţionala României, astfel că „studenţii” au bătăi de cap cu primul „11” la meciul cu FC Silvania, de sâmbătă. „Am avut în probe un atacant, însă, nu m-a convins deloc şi am renunţat la el. Voican ne lipseşte foarte mult şi, mai ales pentru că este junior, am putea cere amânarea meciurilor. Nu vrem acest lucru, deşi el ne va lipsi aproximativ cinci săptămâni, pentru că se va aglomera programul. Ne bazăm pe Ţene, însă, îi mai avem pe Ciubăncan şi l-am mai adus la echipă şi pe Luca, de la Bucureşti, astfel că sperăm să ne descurcăm”, a spus tehnicianul lui „U”.
Related posts
-
SportinCluj: A decedat Gabi Mureșan, mijlocașul de fier al CFR Cluj
Unul dintre cei mai apreciați mijlocași defensivi din istoria CFR Cluj, Gabi Mureșan, s-a stins prematur... -
De ce universitățile clujene continuă să fie magnet pentru studenții străini
Universitățile clujene se așteaptă la o concurență mare pentru locurile alocate studenților străini, în special la... -
Când relaxarea devine boală: Cum se transformă cumpărăturile excesive într-o necesitate biologică distructivă
Spectrul dependențelor cu care se confruntă societatea actuală a depășit de mult granițele tradiționale ale substanțelor...
