Primăria Clujului a plătit 125.000 de lei pentru două Loganuri. Vezi cum arată maşinile

O nouă achiziție a fost realizată de Primăria Clujului pentru Poliția Locală. Autoritățile locale au cumpărat, cu suma de aproximativ 125.000 de lei, două mașini Logan, care se vor afla în dotarea Poliției locale. Aceste mașini beneficiază de dotarea specifică unor mașini de intervenție, de aceea sunt mai scumpe cu câteva mii de euro fiecare decât Loganurile obișnuite, spun reprezentanții municipalității.
”Poliţia Locală Cluj-Napoca a fost dotată, începând de astăzi, 19 iulie 2012, cu două noi maşini de intervenţie, marca Dacia Logan MCV Diesel, motor 1,5 dCi şi 90 CP. Cele două autoturisme dispun fiecare de câte 7 locuri şi sunt echipate cu sisteme de semnalizare acustică şi luminoasă şi staţii de emisie-recepţie. Una dintre maşini a intrat în dotarea Serviciului Ordine şi Siguranţă Publică, iar cealaltă va fi utilizată de către poliţiştii locali din cadrul Serviciului Control Trafic Rutier. Cele două maşini au fost livrate de către firma Auto Bara&CO SRL Oradea, iar preţul acestora a fost de 124.900 de lei fără TVA”, afirmă reprezentanții biroului de presă al Primăriei.

Related posts

Leave a Comment