
Preoții clujeni au început să meargă cu Boboteaza, deși până în data de 6 ianuarie mai sunt câteva zile. Atunci, Biserica Greco-Catolică serbează Botezul Mântuitorului Isus Christos, spun preoții Florin Isac și Ciprian Felecan.Sărbătoarea este una comună cu acele eparhii ale Bisericii Ortodoxe Române care au adoptat calendarul pe stil nou. Altele, cum ar fi eparhiile din cadrul Mitropoliei Ortodoxe Române a Basarabiei, în data de 6 ianuarie serbează Crăciunul pe stil vechi.
Boboteaza presupune faptul că preoții merg cu apă sfințită și binecuvântează casele și gospodăriile credincioșilor, pe care îi stropesc cu ajutorul unui pămătuf de busuioc și le oferă Crucea spre sărutat. De asemenea, preoții binecuvântează izvoarele și fântânile, în care toarnă apă sfințită.
În Cluj-Napoca, preoții au început să meargă mai devreme pentru a putea trece pe la toți credincioșii, spune părintele Mircea Marțian, de la parohia greco-catolică Andrei Mureșanu. În oraș, în perioada interbelică exista și o altă tradiție, binecuvântarea apelor Someșului Mic. Aceasta era oficiată de episcopul greco-catolic de Cluj-Gherla, PS Iuliu Hossu, cel care avea să devină apoi primul cardinal român din istorie. Din păcate, tradiția a fost pierdută în timpul deceniilor de persecuție comunistă, în care Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, a fost interzisă.