Grupul de coordonare Cluj al iniţiativei cetăţeneşti Oameni Noi în Politică, format din reprezentanţi ai USR Cluj, RO100 şi grupul civic Umbrela Anticorupţie Cluj, doreşte să îşi exprime public revolta faţă de abuzul comis pe 14 februarie, de către Primăria municipiului Câmpia Turzii, în ceea ce priveşte validarea semnăturilor iniţiativei. Din acest motiv, grupul de coordonare va depune plângere penală, au anunţat reprezentanţii formaţiunilor implicate în susţinerea iniţiativei.
”Primarul din Câmpia Turzii, Lojigan Dorin Nicolae, a reţinut în cursul zilei de ieri în mod abuziv semnăturile pentru susţinerea campaniei cetăţeneşti ,,Oameni noi în politică”. Primul dosar ce conţinea aproape 200 de semnături a fost depus de către reprezentanţii iniţiativei la primărie pe data de 23 ianuarie. Conform legii, primarul avea obligaţia să ateste listele de susţinători în termen de maxim 15 zile lucrătoare, adică cel târziu 13 februarie, fapt care nu s-a întâmplat însă. Luni, 11 februarie, i-am contactat telefonic şi le-am comunicat termenul limită care se apropie. I-am anunţat şi de intenţia noastră de a veni după semnăturile validate, lucru pe care l-au confirmat şi cu care au fost de acord, spunând că acestea sunt validate şi ne aşteaptă să le ridicăm. Atunci când voluntarul nostru a venit însă să ridice semnăturile validate, acesta a fost pus să aştepte degeaba două ore pe holurile primăriei sub diverse pretexte. În final, funcţionarii l-au informat că nu va primi nimic deoarece ei au cerut şi aşteaptă un punct de vedere din partea Autorităţii Electorale permanente, instituţie care nu are niciun atribut în această chestiune”, afirmă reprezentanţii susţinătorilor iniţiativei.