”Este dovedit ştiinţific faptul că poezia poate avea un impact pozitiv asupra emoţiilor noastre, iar momentul unei cafele este un excelent prilej de inspiraţie. Cu siguranţă, la un anumit nivel, există un poet ascuns în fiecare dintre noi, tot ceea ce trebuie să facem este să-l redescoperim şi să-l readucem la suprafaţă. Marca de cafea vieneză invită clienţii în locaţiile participante, cu ocazia Zilei Mondiale a Poeziei, pe 21 martie, să-şi regăsească sinele poetic. Astfel, toţi cei care aleg să participe la această campanie pot folosi versurile ca monedă de schimb pentru a primi o cafea sau un ceai, la alegere, din partea casei.
Tot de Ziua Internaţională a Poeziei, oricine intră pe pagina oficială de Facebook Julius Meinl poate deveni muză pentru artişti. Internauţii sunt invitaţi să lase un comentariu cu o poezie preferată, iar trupa Otherside, împreună cu Helen vor interpreta în timp real, începând cu ora 13:00, toate versurile primite de la aceştia”, spun reprezentanţii Julius Meinl.
Anul trecut, campania-manifest a reuşit să strangă peste 18.000 de poezii scrise de români din peste 70 de oraşe din tară, toate acestea în schimbul cafelelor oferite în cafenele participante.
În misiunea sa de a inspira lumea prin intermediul poeziei, Maxime Buchi, artistul fondator al revistei cult şi al salonului de tatuaje – Sang Bleu, s-a alăturat manifestului Julius Meinl şi a devenit ambasadorul global oficial al campaniei “Plăteşte cu poezie”.
Anul acesta, campania “Plăteşte cu poezie” se va desfăşura la nivel global în 1468 de cafenele din 37 de ţări.