Patru răniţi la o competiţie de motociclism. Un şofer a intrat cu maşina în mulţime


Mai multe persoane au fost rănite la Caransebeş în timpul Campionatului Naţional de Motociclism Viteză. Un tânăr a intrat cu o maşină pe pistă, în timpul cursei. Se pare că tânărul este fiul unui lider locl PDL şi ar fi fost sub influenţa băuturilor alcoolice sau a stupefiantelor.Două dintre cele patru persoane rănite au fost transportate la spital şi vor rămâne internate în spital câteva săptămâni, având leziuni severe, celelalte fiind rănite uşor, a declarat medicul Gheorghe Borcean, potrivit Mediafax.
Şeful Clinicii de chirurgie de la Spitalul din Caransebeş, Gheorghe Borcean, a declarat că unul din cei doi răniţi grav, care a suferit un traumatism facial, cu fracturi de oase nazale, va fi transferat într-o clinică din Timişoara, la solicitarea familiei acestuia, care locuieşte în municipiul respectiv.
Celălalt rănit grav, care a suferit un traumatism abdominal, va rămâne internat în Spitalul din Caransebeş, la Clinica de chirurgire, a mai spus medicul Borcean. Potrivit acestuia, investigaţiile nu indică faptul că ar fi suferit leziuni ale organelor interne.
Borcean a precizat că cele doă persoane rănite uşor au părăsit deja spitalul, în urma investigaţiilor stabilindu-se că nu este necesară internarea lor, în Clinica din Caransebeş rămânând un singur pacient din cei patru aduşi în urma accidentului.

Ce spune poliţia judeţeană Caraş-Severin

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Judeţene Caraş-Severin, Ancuţa Cărbunaru, un şofer a intrat cu maşina pe pista Aeroportului din Caransebeş, unde se desfăşura Campionatul Naţional Individual de Viteză la Motociclism.
“Un tânăr a intrat cu maşina pe pista aeroportului, pe care se desfăşura un concurs de motociclism, a ajuns în zona publicului, rănind câteva persoane, după care a încercat să părăsească locul accidentului. A fost urmărit de motociclişti care se aflau la competiţie şi prins, împreună cu Poliţia, care l-a dus la audieri, la postul din Caransebeş”, a spus Cărbunaru.
Maşina a lovit câteva persoane din public, după care şoferul a fugit cu autoturismul, fiind urmărit de motociclişti şi de Poliţie, iar ulterior fiind prins şi dus la audieri la Poliţia Caransebeş.
Înainte de a fi dus la audieri la Poliţia Caransebeş, tânărul care a intrat pe pistă cu maşina a fost dus la spitalul din localitate, unde i s-au recoltat probe biologice.
“I s-au recoltat probe de sânge şi probe de urină care vor fi trimise spre analiză la Deva, pentru a vedea în ce stare se afla acest tânăr în momentul accidentului”, a spus Ancuţa Cărbunaru.

Ce spune Federaţia Română de Motociclism, organizatorul evenimentului sportiv

Bărbatul responsabil pentru accident este Ungur Cristian, fiul unui cunoscut doctor din Caransebeş, potrivit unui comunicat de presă al Federaţiei Române de Motociclism. Ungur a intrat neautorizat cu un autoturism Alfa Romeo pe aeroportul de la Caransebeş, în timpul desfăşurării unei etape de motociclism viteză.
“Observând că pe pistă a pătruns maşina marca Alfa Romeo de culoare roşie, cu numărul CS 23 CRI, directorul de concurs a oprit startul copiiilor de la clasa Juniori 2 şi a solicitat scoaterea maşinii de pe pistă. Conducând maşina înmatriculată pe numele său, Ungur Cristian a făcut un tur de pistă pe contrasens şi, deşi i s-a semnalizat să oprească, a accelerat şi a trecut printre copiii opriţi în grila de start cu peste 100 km/h. Ungur Cristian a accelerat încă 100 de metri, după care a intrat în public, accidentând trei persoane, dintre care două grav. Unul dintre accidentaţi este tânărul pilot Cazacu Cătălin de la Taifun Racing, campion naţional la motociclism”, se arată în comunicatul citat.
Ungur Cristian a ieşit apoi din aeroport şi a plecat spre Muntele Mic, fiind urmărit cu maşini şi motociclete de către sportivi.
Potrivit FRM, primarul din Văliug a avut o tentativă de a-l opri pe Cristian Ungur cu un microbuz Mercedes pe care l-a pus de-a lungul drumului, însă tânărul l-a tamponat.
“Ungur s-a întors spre oraş, însoţit de ?copilotul? său, refugiindu-se în sediul Poliţiei Municipiului Caransebeş. Sportivii au fost opriţi în afara sediului de cadrele de poliţie, în timp ce Ungur Cristian ameninţa că îi omoară. Ungur Cristian şi motocicliştii implicaţi în urmărire au fost duşi la Spitalul Judeţean pentru recoltarea de probe biologice. Ungur Cristian a refuzat proba etilotest”, se mai arată în comunicatul citat.

Related posts

Leave a Comment