Bătălia de la Stalingrad este considerată, de unii istorici, drept cea mai mare şi cea mai sângeroasă din istoria omenirii. Bătălia a fost brutală, iar combatanţii nu au avut nici un fel de milă faţă de populaţia civilă.
Adolf Hitler dorea să cucerească Stalingradul din două motive. Primul era legat de importanţa sa strategică, iar cel de-al doilea era legat de importanţa sa simbolică. Dacă germanii ar fi reuşit să cucerească Stalingradul, acest lucru ar fi însemnat o mare umilinţă pentru rivalul lui Hitler, Iosif Stalin. Şi tot din aceste două motive, sovieticii au decis să facă orice pentru a păstra oraşul. Iosif Stalin a dat ordin să fie împuşcaţi toţi soldaţii sovietici care dădeau înapoi în faţa presiunii armatei germane şi a celor aliate cu ea.
La începutul lunii septembrie 1942, trupele sovietice care rezistau la Stalingrad mai puteau fi aprovizionate doar cu ajutorul navelor fluviale. În încleştarea de la Stalingrad au fost zile în care au murit mii de oameni doar pentru ca linia frontului să înainteze cu câţiva metri. Acest fel de gherilă urbană a fost numit războiul şobolanilor.
În luna noiembrie, germanii controlau 80 la sută din oraş şi ajunseseră pe malul fluviului Volga. Unii comandanţi germani credeau că au şi câştigat victoria la Stalingrad. Însă venirea vremii reci a însemnat renaşterea speranţelor pentru sovietici. ”Generalul Iarnă” a început să îi secere pe germanii insuficient echipaţi pentru războiul purtat pe zăpadă, iar podul de gheaţă format pe fluviul Volga a permis detaşamentelor sovietice care mai rezistau în ruinele oraşului să primească întăriri, alimente şi muniţie.
Citiţi întregul material în Pagina de istorie, rubrică a RFI.
